Lecțiile Turciei

Pe 29 octombrie, președintele Recep Tayyp Erdogan a inaugurat, la 35 de kilometri de Istanbul, cel mai mare aeroport din lume. Având de două ori capacitatea aeroportului Roissy-Charles de Gaulle, noul aeroport al megalopolisului de pe Bosfor va putea primi 90 de milioane de pasageri în faza întâi și până la 200 de milioane de pasa­geri peste zece ani când faza a doua a proiectului va fi finalizată.

Peste 200.000 de persoane vor lucra pe această vastă platformă aeroportuară, investițiile ridi­cându-se la zece miliarde de dolari. Hub-ul va da posibilitatea companiei naționale Turkish Airlines să râvnească la poziția de primul transportator ae­rian mondial. Faza întâi a proiectului a fost reali­zată în numai trei ani și jumătate. Așa înțeleg prie­tenii noștri turci să aniverseze cei 95 de ani de la proclamarea republicii. Când s-au împlinit 90 de ani, în 2013, aniversarea s-a făcut prin inaugurarea celui de-al treilea pod peste Bosfor. România va inaugura în An Centenar între 30 și 50 de kilometri de autostradă.

Continuitate. Transferul tuturor operațiunilor de pe actualul aeroport Atatürk nu este mai puțin impresionant: în noaptea de 30 spre 31 decem­brie, numai operatorul național Turkish Airlines își va transfera cele 330 de aeronave și cei 30.000 de salariați. Noul aeroport trebuie să fie operațio­nal la 1 ianuarie. Construcția aeroportului repre­zintă și cea mai bună carte de vizită pentru companiile turcești care operează în domeniul cons­trucțiilor și care și-au dobândit o re­putație pe piețe din trei continente.

Guvernele Turciei au demonstrat continuitate în ultimele trei decenii și jumătate în ceea ce pri­vește infrastructurile. Oameni politici de mare ca­litate precum Turgüt Ozal și Suleyman Demirel au lansat și dus la bun-sfârșit vaste șan­tiere care au făcut din Turcia un producător agricol de prim-plan și un hub energetic regional. Guvernele care au urmat, inclusiv cele ale preșe­din­telui Erdogan, au continuat acest proiect de transformare a Turciei în cea mai importantă plat­formă de tranzit între Europa, Asia și Africa. Fără îndoială că geografia favorizează Turcia pentru asumarea acestui rol, dar factorul politic a dat do­vadă de viziune și de angajament pe termen lung pe proiectele strategice.

În ultimii ani, compania aeriană Turkish, privati­zată, dar susținută de guvernele turce, s-a afirmat ca una dintre cele mai importante flote din lume, impunându-se în privința calității și siguranței. Astăzi deservește nu mai puțin de 300 de desti­nații. Se spune că, dacă vrei să vezi importanța unei țări pe scena internațională, cel mai simplu este să te uiți la legăturile sale aeriene. Valoarea lor de simbol este la fel de mare ca cea econo­mi­că deoarece aeronava poartă culorile țării

într-o anumită destinație.

Poate că acest lucru ar fi trebuit să dea de gândit și pe meleagurile noastre. În momentul de față, România nu are o legă­tură aeriană directă cu partenerul strategic cel mai important, SUA, și nici cu țara care reprezintă motorul economiei mondiale, China. Am fost atât de săraci sau lipsiți de viziune încât nu avem nici măcar o aeronavă oficială. Acum câțiva ani, un premier al României cobora pe aeroportul din Hanoi dintr-o aeronavă Turkish, iar nu dintr-un aparat pe care scria ROMÂNIA.

Nu mă pot îm­piedica să fac asemenea compa­rații deoarece inacțiunea ne costă și ne va costa și mai mult cu trecerea timpului. Declarațiile politice prin care se afirmă dorința noastră de a juca rol de punte, de placă turnantă și hub nu sunt suficiente dacă nu sunt dublate de eforturi concrete pe teren care să însemne investiții executate la timp. Căci va veni o vreme în care nu vom mai putea depăși condiția de periferie, indiferent ce vom face. Pierderea re­levanței va avea costuri politice, economice și umane incalculabile și va duce încet, dar sigur la dispariție. Riscul este ca acesta să fie primul și ultimul Centenar.

Istanbulgaria. Revenind la Turcia și la forța de atracție a Istanbulului, un gânditor american de origine in­diană, Parag Khanna, pe care îl citez cu drag, ori de câte ori am ocazia, spunea: „Importanța Turciei se vede din Bulgaria. Cu o populație care depășește cu puțin cinci mili­oane de locuitori, Bulgaria este o țară a Uniunii Europene care are nevoie mai degrabă de un primar cu puteri lărgite decât de un președinte. Țara întreagă a devenit o suburbie (economică) a imen­­sului oraș Istanbul – încât am putea amalgama cele două realități în Istanbulgaria“.

Conectivitatea, cuplată cu dezvoltarea popula­ției va redesena harta politică a lumii, indiferent dacă ne aflăm în organizații de tipul Uniunea Euro­peană și NATO, mai ales că națiunile lider ale celor două alianțe, Franța, Germania, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii sunt tot mai mult adepte ale formatelor multilaterale cu geometrii variabile.

Ștefan Popescu este Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 - Sorbona și fost secretar de stat în MAE.
← Close