Emmanuel Macron va fi ales pe 7 mai președinte al Republicii Franceze. Nu există nicio îndoială, în ciuda temerilor exprimate de presă și de unii lideri de opinie. Da, Frontul Național este o forță politică importantă și în creștere. Candidata acestui partid, doamna Marine Le Pen, a obținut cu peste un milion de voturi mai mult decât în turul întâi al alegerilor din 2012. Da, este foarte probabil că, în eventualitatea unui mandat dezamăgitor al lui Emmanuel Macron, al unei reeditări a mandatului lui François Hollande, candidata Frontului Național va avea drum neted spre Palatul Elysée. Dar încă nu am ajuns aici, iar așa-numitul Front Républican, expresie prin care francezii numesc coaliția ad-hoc a partidelor de dreapta și de stânga pentru a bloca ascensiunea la putere a Frontului Național, este suficient de puternic pentru ca testul electoral din 7 mai să fie trecut fără emoții. În Franța zilelor noastre nu pot fi făcute analogii nici cu situația din Statele Unite care a condus la alegerea domnului Donald Trump și nici cu cea din Regatul Unit care a condus la Brexit.
Domeniul președintelui. Observatori externi, dincolo de sentimentele francofile de care aproape orice român dă dovadă, suntem interesați mai ales de felul în care viitorul președinte al Franței se va raporta la Europa și la lume, principiile care îl vor ghida în politica sa externă. Acest lucru este cu atât mai important cu cât, în urma părăsirii instituțiilor europene de către Regatul Unit, importanța Franței și libertatea ei de influ-ențare a unor decizii importante pentru UE vor crește simțitor. În acest context, nu trebuie uitat că, potrivit Constituției din 1958, politica externă a Franței este un „domeniu rezervat“ președintelui.
Indiferent de personalitatea și de culoarea politică ale celui care va ocupa fotoliul de la Elysée, politica externă franceză are anumite permanențe de la care nu va exista niciun fel de abatere: conservarea rangului pe mapamond, atât prin instrumentul numit Uniunea Europeană, considerat un multiplicator de putere, cât și prin alte instrumente precum Francofonia, departamentele și teritoriile de peste mări, ONU și chiar NATO. Viitorul președinte al Franței, care se autodefinește gaullo-mitterrandien, cu alte cuvinte revendică moștenirea celor doi mari oameni de stat ai celei de-a V-a Republici, Generalul De Gaulle și François Mitterrand, nu se va abate de la aceste principii. După cum a afirmat-o în repetate rânduri de-a lungul campaniei sale electorale, Macron vede într-o Europă puternică un mijloc de întărire a influenței franceze. Această Europă puternică trece prin redinamizarea cuplului franco-german. După cum a declarat, prima vizită o va efectua în Germania. Puternic susținut de actualul ministru al Apărării, Jean-Yves Le Drian, dar și de marele patronat francez din complexul militaro-industrial hexagonal, Macron este adeptul unei autonomii strategice europene, cu alte cuvinte crearea Europei de la defense și o intensificare a cooperării europene în materie de servicii secrete.
Continuitate. În ce privește relația cu Federația Rusă, Emmanuel Macron a declarat că „numai fermitatea și unitatea europenilor vor permite menținerea unui dialog deschis cu Moscova, care este indispensabil“. Această deschidere pentru dialog nu înseamnă, pentru Macron, abandonarea sancțiunilor economice la adresa Moscovei. Singura condiție o reprezintă respectarea acordurilor de la Minsk.
În Orientul Mijlociu, Macron dorește o politică activă din partea Franței, candidatul de numai 39 de ani efectuând pe 23 ianuarie o vizită în Liban, fost mandat francez și cel mai apropiat partener al Franței din Orientul Apropiat. Într-un interviu acordat cotidianului libanez de expresie franceză L’Orient le jour, Emmanuel Macron se declara pentru plecarea lui Bashar al-Assad, dar nu face din aceasta o condiție prealabilă a amorsării unui proces politic care să ducă la rezolvarea crizei siriene. Macron este adeptul unei politici intervenționiste, el exprimând aprecierea și susținerea pentru operațiuni precum Serval din Mali și alte state din Africa subsahariană, dar acestea trebuie să meargă mână în mână cu intensificarea prezenței franceze în instanțele multilaterale precum ONU, candidatul grupării En Marche! exprimându-și dorința creșterii contribuției franceze pentru Înaltul Comisariat pentru Refugiați, dar și a alocării a 2% din PIB pentru apărare pentru a respecta angajamentele asumate în NATO. În materie de apărare mai trebuie adăugat că liderul En Marche! s-a declarat adeptul reintroducerii serviciului militar obligatoriu și al păstrării atât a dimensiunii navale, dar și aeropurtate ale capacității nucleare franceze.
În concluzie, viziunea externă a lui Emmanuel Macron se înscrie în continuitatea predecesorilor săi. Conturarea echipei sale de la Elysée și desemnarea unui ministru de externe după alegerile parlamentare din iunie ne vor întregi imaginea cu privire la politica externă a viitorului locatar de la Palatul Elysée.
