Laurențiu Lazăr, Colliers: „2020 e totuși cel mai bun an din ultimul deceniu.”

Ionuț Ancuțescu 21/12/2020 | 09:12 Ştiri
Laurențiu Lazăr, Colliers: „2020 e totuși cel mai bun an din ultimul deceniu.”

La sfârșit de an, NewMoney a realizat un sondaj în rândul comunității de afaceri pentru a încerca să creionăm niiște previziuni legate de 2021. Paradoxal, pentru imobiliare, 2020 a fost un an record de neegalat în 2021. Citiți mai jos un scurt interviu cu Laurențiu Lazăr, managing partner la Colliers Romania, una dintre cele mai importante companii de consultanță imobiliară de la noi.

1. Cum vedeți evoluția pieței imobiliare în 2021?  

Dacă ne uităm strict la domeniul consultanței imobiliare, în 2021 e posibil ca activitatea fie ceva mai slabă în general, comparativ cu anii 2018-2019, dar anumite segmente o vor duce bine. La urma urmei, piața imobiliară nu este decât o oglindă a situației din economia reală (deși reacționează cu o oarecare întârziere), și, dincolo de competitivitatea proprie a Colliers, mersul general al lucrurilor în industrie are efect și asupra activității noastre. Concret, observăm o activitate ceva mai temperată pentru sectorul de birouri, de spații comerciale, precum și pentru tranzacțiile de investiții, deși pentru acestea din urmă există posibilitatea unor surprize. 2020 e totuși cel mai bun an din ultimul deceniu. De exemplu, volumele de investiții pe piața imobiliară locală au atins aproape 820 milioane de euro în România în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 45% față de aceeași perioadă din 2019 și cu 27% mai mult decât în tot anul trecut, reprezentând cele mai bune trei trimestre din ultimii zece ani.

La polul opus se află spațiile logistice și industriale, unde activitatea este în continuare foarte puternică. Destul de bine va merge și sectorul de terenuri, unde dezvoltatorii de rezidențial și spații comerciale sunt încă destul de activi.

Mai departe, principala provocare va fi să fim suficient de flexibili și agili pentru a ne adapta repede la noua realitate a pieței, care, după cum ni s-a adus aminte din nou, se poate schimba de la un moment la altul, iar noile condiții pot ajunge aproape instantaneu din țările dezvoltate în zona noastră a Europei. Este clar că lucrurile se schimbă rapid și economia globală, nu doar cea românească, va arăta complet altfel peste câțiva ani.

2. Punctual, în privința afacerii pe care o conduceți, care sunt principalele măsuri pe care le veți aplica astfel încât să treceți mai ușor prin această criză? 

La Colliers, acționăm pe trei direcții principale, între care există o sinergie mare: cultura organizațională, oamenii și valorile. Discutam aici și despre lucruri precum adaptabilitatea și agilitatea, despre digitalizare, despre lucrul în echipa – inclusiv colaborări interdepartamentale. Sunt o serie de direcții de acțiune pe care le urmăream deja, dar și unele pe care le-am întărit, cum ar fi faptul că punem un mult mai mare accent pe viitoarele rezultate, care să vina din aceste colaborări mai strânse între membrii diverselor departamente, în urma sinergiilor create.

În vremuri cum sunt cele pe care le trăim e cu atât mai important să fim cu toții conștienți că un efort cumulat poate să ne aducă mai repede la liman, pentru că suntem în aceeași barcă și trebuie să vâslim în aceeași direcție. Aș sublinia că o asemenea atmosferă se cultivă în timp, nu poți brusc să ceri oamenilor să colaboreze mai bine și să adere la anumite valori doar fiindcă este o perioadă mai grea.

Altfel, din perioadele dificile se nasc oportunitățile. Pe lângă măsurile paliative care abordează strict problemele imediate, precum și acțiunile descrise anterior, ne mai concentrăm și pe inovații, pe produse noi care ne-ar putea ajuta să profităm de noul ciclu economic de creștere, atunci când va începe.

3) Dacă ar fi să faceți o comparație între criza din 2008/2009 și criza actuală, care sunt asemănările și care sunt deosebirile?  

În primul rând și poate cel mai important, au lipsit exuberanța și sentimentul de invincibilitate în anii premergători. În perioada 2006-2008, mulți – indiferent că vorbim de persoane fizice sau firme – credeau ca totul va crește încă mult și bine, poate cel mult să se tempereze puțin dinamica, fapt ce a dus la crearea unor dezechilibre economice majore. De la o bulă destul de semnificativă pe piața imobiliară la o umflare a deficitului de cont curent la valori de 13-14% din PIB și la politici publice mult mai puțin sustenabile.

Acum, lumea a fost mult mai precaută. Spre exemplu, deși ne-am bazat din nou pe consum ca să creștem, am făcut-o în baza banilor noștri, adică a salariilor, și mai puțin a creditelor de consum. Altfel spus, am intrat în noua situație de criză după un episod de creștere economică mult mai durabilă. Mai departe, activele imobiliare arată destul de bine și suntem singura țară din economiile majore din zona noastră a Europei cu randamente pentru clădirile de birouri peste minimul din perioada 2007-2008. Totodată, prețul apartamentelor din România a avut, în ultimul deceniu, una din cele mai “cuminți” evoluții din Uniunea Europeană, în contextul unei dublări a puterii de cumpărare (a salariilor) în termeni reali. Cu alte cuvinte, și în caz ca vom vedea vreo corecție a activelor imobiliare, ea nu va fi la fel de semnificativă ca după recesiunea din 2009-2010.

O asemănare mare pe care o remarcăm ar fi în zona politicilor publice, unde, din păcate, nu s-au schimbat foarte multe. Politicienii români încă vând un viitor pe care nu-l au, prin politici generatoare de noi împrumuturi, iar banii folosiți în domenii vitale, precum infrastructura rutieră, sănătatea, educația și digitalizarea sistemului public, nu sunt cheltuiti atât de judicios pe cât ar trebui.

 

 

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.