Valoarea tuturor criptomonedelor aflate în circulație a scăzut, la mijlocul lui ianuarie, la 417 miliarde de dolari. Numai că, de data asta, este vorba despre altceva în blockchain. Sunteți pregătiți pentru Oferta Pisicească Inițială?
Acest articol apare în numărul 32 (22 ianuarie – 4 februarie) al revistei NewMoney
Câteva mii de pisici digitale scoase la vânzare pe o mică avere în blockchain ar putea părea la prima vedere o glumă. Sau o tentativă de fraudă. Sau pur și simplu o idee stupidă. (Oricum, nu mai stupidă decât aceea de a cumpăra văcuțe virtuale în FarmVille sau de a alerga bezmetic prin noroaie după pokemoni.)
„Nu e niciuna dintre toate astea“, asigură printr-un tweet Benny Giang, co-fondator al CryptoKitties, un joc dezvoltat în blockchain-ul Ethereum de canadienii de la Axiom Zen, a cărui primă miză este să colecționezi, crești și înmulțești pisici digitale caricaturizate. Lansat la sfârșitul lui octombrie 2017, era descris de un analist TechCrunch ca un joc în care folosești o criptomonedă cu o utilitate practică limitată, ether, pentru a cumpăra ceva fără absolut nicio utilitate practică. Criptoinvestitorii au avut însă o altă părere: vânzările din primele două luni s-au apropiat de 20 de milioane de dolari, specimenele rare s-au cumpărat la prețuri de peste 100.000 de dolari, iar traficul intens aproape că a blocat rețeaua Ethereum. Dar să facem un pas înapoi.
PREȚUL UNEI UTOPII. Criptomonedele sunt prin preajmă de aproape un deceniu. La început a fost bitcoin, iar mai apoi ether, creație a unui programator de 19 ani din Toronto, Vitalik Buterin. Ambele plecau de la visul utopic de a crea un sistem financiar descentralizat, o lume în care oamenii pot plăti în deplină securitate pentru bunuri și servicii, ocolind băncile și metodele tradiționale. De atunci au mai apărut alte aproape 1.400 de criptomonede, iar numărul lor tot crește. Însă indiferent de nume, de valoarea lor sau de convulsiile pieței, tehnologia din spate e aceeași – așa-numitul blockchain, o infrastructură care urmărește, confirmă și validează tranzacțiile prin șiruri criptate de litere și numere.
Spus cât mai simplu, o rețea peer-to-peer prin intermediul căreia mai multe părți pot să transfere o valoare într-un mod sigur și transparent. Practic, tehnologia permite realizarea unui sistem care nu poate fi corupt, sabotat sau controlat de nimeni. Informația stocată în blockchain există simultan pe toate calculatoarele din sistem, ca o bază comună de date, permanent actualizată, care înmagazinează toate tranzacțiile realizate vreodată. Accesul la informație este disponibil pentru toți participanții, iar activitatea în sistem este transparentă.
Cum o vreme îndelungată nu ai putut să cumperi nici măcar o cafea cu bitcoin, ripple, ether sau cardano, piața criptomonedelor a fost în esență speculativă. Unii investitori au pierdut sume uriașe în diferite escrocherii. Alții au reușit să se îmbogățească peste noapte. Luată pe sus de un val de entuziasm fără precedent, valoarea unui bitcoin a crescut anul trecut de peste 20 de ori, ajungând la un maxim de peste 19.000 de dolari, pentru a coborî apoi la 12.000 de dolari și a trece la început de 2018 cu puțin peste 15.000 de dolari. La mijloc de ianuarie, bitcoin avea să scadă însă sub pragul de 10.000 de dolari. La o altă scară, valoarea ether a crescut și ea spectaculos la peste 1.100 de dolari în primele zile ale noului an, ca să scadă sub 900 de dolari la mijlocul lui ianuarie.
Numai că, în ciuda acestor fluctuații, criptomonedele și tehnologia blockchain au rămas mai degrabă ceva abstract pentru internautul de rând. Și cine altcineva ar putea să schimbe o astfel de percepție, dacă nu preferatele internetului, pisicile?
GENERAȚIA ZERO. Rețeaua Ethereum valora, la mijlocul lui ianuarie, sub 80 de miliarde de dolari, dar nu mulți dintre investitorii săi știu cu adevărat ce ar putea face cu banii lor digitali. Acum, lucrurile par să se schimbe. (Chiar dacă să cumperi pisici digitale nu e tocmai ceea ce s-ar putea numi cea mai bună sau de dorit opțiune de a-ți cheltui banii.) „În 2014, toată lumea vorbea despre folosirea criptomonedelor pentru plăți. Acum, cu toții vorbim despre CryptoKitties. Asistăm la o rescriere a poveștii, iar ăsta e un lucru bun“, declara pentru NY Times Dan Romero, managerul general al Coinbase, principala platformă de tranzacționare a criptomonedelor.
Ce înseamnă asta? Înainte de orice, că pisicile virtuale nu sunt o nouă monedă. Benny Giang, cofondator al CryptoKitties, insistă și el asupra acestui aspect și aduce în blockchain un concept nou – CryptoKitties sunt piese de colecție, unice, cu o semnătură digitală distinctă care nu poate fi copiată.
Experiența noastră digitală de zi cu zi ne-a obișnuit să vedem informațiile copiate fără restricții. Atunci când copiem un fișier de pe hard disk-ul calculatorului de acasă într-un server de tip cloud, de exemplu, copia și originalul sunt identice. Prin contrast, fiecare informație stocată în blockchain este unică. Ceea ce înseamnă că nimeni nu poate face o copie a criptopisicii „x“, „y“ sau „z“. Dacă cineva o vrea, trebuie să o cumpere, iar fiecare tranzacție este înregistrată într-un registru de tip blockchain, astfel că falsificarea dreptului de proprietate sau pierderea unei pisici este practic imposibilă.
Până în noiembrie 2018, Axiom Zen va scoate la vânzare la fiecare 15 minute câte o nouă pisică din ceea ce compania numește „generația zero“. Pisicile se pot înmulți – explicațiile oficiale pe această temă sunt excesiv de pudice și nu intră în detalii –, pot fi colecționate, vândute sau date la schimb. Cert este că, prin combinarea trăsăturilor „genetice“ primare desenate de artiștii Axiom Zen, pot rezulta nu mai puțin de patru miliarde de criptopisoi.
Descendenții tind să aibă „ADN“-ul părinților – ceea ce înseamnă că o pisică scumpă va avea un pui cu un preț pe măsură –, dar pot oricând surprinde sau dezamăgi cu trăsături mai mult sau mai puțin valoroase decât cele ale părinților lor. Prețurile sunt dictate de cerere și ofertă, iar exemplarele rare, cum sunt cele cu trăsături de vampiri, dragoni sau păsări sunt (mult) mai scumpe decât cele obișnuite.
Se estimează că există deja spre 200.000 de criptopisici în rețeaua Ethereum, la prețuri ce încep de la câțiva dolari și urcă până la peste 100.000 de dolari. Pentru că e și un business, compania percepe pentru fiecare tranzacție, indiferent de valoarea ei, un comision de 3,75%. Cel mai scump pisoi de până acum – Founder Cat #18 – s-a vândut cu 110.707 dolari. „Sunt mai mulți bani decât am avut vreodată în contul meu bancar. Iar faptul că cineva i-a cheltuit pe o pisică, una digitală pe deasupra, te lasă cu gura căscată“, comenta tranzacția Bryce Bladon, directorul de comunicare al Axiom Zen, citat de PC Magazine. Între timp, Founder Cat #18 a fost scoasă la vânzare pentru 300 de ether, adică peste 240.000 de dolari la valoarea de la mijlocul lui ianuarie a criptomonedei.
BLOCKCHAIN, O NOUĂ VIAȚĂ. „Ideea a fost să încercăm să dezvoltăm o aplicație pentru blockchain care să fie interesantă și pentru cei mai puțin familiarizați cu această tehnologie. Am vrut să facem ceva care să entuziasmeze oamenii“, explica același Bladon geneza surprinzătorului CryptoKitties.
Dacă e să luăm ca unitate de măsură entuziasmul pomenit de acesta din urmă, jocul și-a făcut cu prisosință treaba: peste 200.000 de utilizatori înregistrați au cheltuit aproape 20 de milioane de dolari în mai bine de 250.000 de tranzacții, pentru a cumpăra doar pisici de „generație zero“. Iar prețul mediu de 72 de dolari al unei tranzacții sugerează că majoritatea jucătorilor au vrut să se distreze – nu neapărat să facă speculații financiare – și că jocul și-a atins și scopul de a-i familiariza pe „non-geeks“ cu tehnologia blockchain. Dacă vreți, cam așa cum a făcut-o Pokemon Go, la vremea lui și pe bani mai mărunți, cu realitatea augmentată.
Numai că tot acest succes a plătit la rândul său un preț care a reflectat una dintre slăbiciunile sistemului – incapacitatea de a se adapta la creșterea numărului de utilizatori/tranzacții. CryptoKitties generează peste 17% din traficul din Ethereum, iar acest lucru încetinește rețeaua și crește costurile de tranzacționare. Practic, blockchain-ul Ethereum a devenit victima propriului succes. Și nu e singurul caz. Ethereum poate gestiona aproximativ 15 tranzacții pe secundă, față de un vârf de 24.000 al Visa. Cu o capacitate teoretică între 3,3 și 7 tranzacții pe secundă, bitcoin-ul rege s-a confruntat și el cu propriii săi demoni pe măsură ce popularitatea sa a explodat, povestea culminând cu amenințări cu moartea și schisma „bastarzilor“ Bitcoin Cash și Segwit2X.
Până la urmă, CryptoKitties este un test major pentru blockchain-ul Ethereum, care ar putea duce nu doar la dezvoltarea unor aplicații care să descătușeze potențialul infrastructurii, ci și la apariția unor soluții care să modifice încă o dată modul în care ne gestionăm și reprezentăm valorile materiale. De fapt, blockchain-ul încă e un pisoi la începutul primei dintre cele nouă vieți ale lui.
„CryptoKitties ia conceptul de valoare și îl distorsionează la extrem“, spune Russ Smith, programator și investitor în startup-uri din tehnologie. Cu alte cuvinte, criptopisicile sunt valoroase doar pentru că internauții le consideră ca atare. Iar dacă lucrurile chiar stau așa, ce ar putea să însemne asta? Va exista un viitor în care oamenii își plătesc facturile în europisici, dolariursulețidepluș sau criptotimbre? Și mai ales, ce se va întâmpla dacă (sau când) credința în aceste valori digitale, oricare ar fi numele sau chipul lor, va începe să pălească?
Ireal, virtual, real
Dacă vi se pare că prețurile din CryptoKitties au luat-o razna, intrați în Universul Entropia, platforma MMORPG cu economie reală dezvoltată de suedezii de MindArk, locul cu cele mai mari tranzacții din istoria 2.0.
Lanțul slăbiciunilor
Ușor de anticipat, succesul peste noapte al CryptoKitties a dus la apariția la fel de rapidă a unor epigoni. Se vând animale de companie, capete desenate și chiar Luna de pe cer.
FOTO: Guliver / Getty Images
de Romulus Deac
Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…
Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…
Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…
Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…
Acest website folosește cookies