La moartea lui Shinzo Abe

Asasinarea fostului premier nipon Shinzo Abe în­dreaptă atenția cititorului român spre Japonia, o țară admirată la noi pentru dezvoltarea sa remarcabilă. Japonezii sunt ceea ce noi nu suntem – preciși (auto­ritățile feroviare își cer scuze pentru cele câteva mi­nute de întârziere pe care trenurile le acumulează într-un an), ambițioși pentru țara lor (distrusă de război, cu două orașe mari supuse unui atac nuclear, devenită una dintre puterile economice majore la nivel mondial, deși nu posedă resursele naturale ale României), o țară care are un adevărat cult pentru tradițiile sale și cultura ei specifică. 

VIZITA LA BUCUREȘTI. Tragica știre ne-a îndreptat atenția și spre ilustra victimă, presa de la București amintind că a fost singurul șef de guvern japonez care a călcat pe pământ românesc. S-a întâmplat în ianuarie 2018. Evenimentul a fost unul nefericit și ne mai amintește de ceva ce noi nu avem, iar japonezii posedă din plin – simțul responsabilității și al onoarei pentru cel care ocupă o demnitate publică, interesul național și mai ales importanța simbolurilor.

La întâlnirea între cele două delegații guvernamentale care a avut totuși loc la Palatul Victoria, vicepremierul care asigura șefia interimară a guvernului ro­mân l-a avut în față pe directorul adjunct de cabinet al premierului Abe. Atitudine nesesizată de presa ro­mână, deși a fost o pată în istoria relațiilor diploma­tice ale României, după cum nesesizată a fost gafa de proporții de la aeroportul Otopeni, când premierul Shinzo Abe a fost întâmpinat de un secretar de stat (primirea de către un secretar de stat se pretează pen­tru întâmpinarea premierului Luxemburgului, Bulga­riei, Armeniei, dar în niciun caz pentru șeful guvernului unei țări ca Japonia, cu atât mai mult cu cât era prima astfel de vizită de când cele două țări întrețin relații bilaterale). La salonul oficial ar fi trebuit să fie cel puțin ministrul afacerilor externe sau un vicepremier, ideal fiind să îl întâmpine chiar omologul țării gazde.

Shinzo Abe venise cu intenția de a face din România pivotul prezenței japo­neze în Europa Centrală și de Est. Insist pe aceste aspecte, întrucât ele sunt și un indicator al importanței reale pe care politica noastră externă o acordă unor spații precum regiunea Asia-Pacific și unor țări importante precum Japonia, al interesului „bărbaților de stat“ români de a construi un dialog constant cu persona­li­tăți de talia fostului premier Abe. Dar pentru a relați­ona durabil, ai nevoie să poți spune ceva în afara citirii unui punctaj stabilit de direcția de spațiu din Ministerul Afacerilor Externe!

Shinzo Abe rămâne în istorie drept cel mai longeviv șef al guvernului de la Tokyo de după cel de-Al Doilea Război Mondial și artizanul unei politici cu dimensiuni globale pentru Japonia. A fost un naționalist care a înțeles că țara sa nu poate reacționa la ascensiunea Chinei numai prin întărirea „forțelor de autoapărare“, ci prin dotarea acestora cu echipamente ofensive pre­cum portavioane, de pe care să opereze aparate F-35, dar și printr-o politică de expansiune economică și de influență politică în Asia și în Africa, având ca scop construcția unei alternative la China. El este cel care în vizită la New Delhi a lansat conceptul de „Indo-Paci­fic“, fiind maestrul consolidării relațiilor cu acele pu­teri regionale la fel de deranjate de ascensiunea Chinei.

Shinzo Abe a dorit în același timp să fie pragmatic în relația cu Federația Rusă. Fostul premier avea în vedere nu atât găsirea unui compromis pe tema arhipelagului Kurile și încheierea unui tratat de pace (Moscova și Tokyo sunt din punct de vedere tehnic încă în stare de război, având numai un armistițiu), ci limitarea ponderii Chinei în parteneriatul cu Rusia. În vremea lui au fost demarate proiecte comune energe­tice în Extremul Orient rus.

Pe plan economic, Abe a încercat o redinamizare a economiei japoneze, fiind inițiatorul unui set de reforme ale căror coordonate au fost: o politică fiscală flexibilă și un plan de relansare economică axat pe modernizarea unor infrastructuri, reconstrucția unor zone sinistrate, ameliorarea competitivității produ­se­lor industriale și dezvoltarea noilor tehnologii, plus o timidă deschidere pentru străini a pieței muncii. Aceste măsuri specifice în context japonez au fost cuprinse de presa internațională de specialitate sub denumirea „Abenomics“ (Abe + economics). Rezultatele nu au fost întru totul satisfăcătoare, în ciuda stabilității de care s-a bucurat la șefia guvernului, de peste șapte ani și opt luni. După plecarea din fruntea guvernului și a partidului de guvernământ, Partidul Liberal-Democrat, Shinzo Abe a rămas cea mai vizibilă personalitate politică din arhipelag, a cărei voce era ascultată.

MOTIV RELIGIOS. În sfârșit, câteva cuvinte și despre atentat. O voi face pe baza celor relatate de cotidia­nul francez Le Figaro, care constată că acest asasinat redeschide polemica pe tema legăturilor dintre poli­tică și organizațiile religioase. Mai aflăm că atentato­rul se pregătise să îl asasineze pe șeful sectei pe care fostul premier o susținea și care ar fi trebuit să fie și el prezent la manifestația politică. Cum cel vizat a lipsit, atentatorul a decis să îl ucidă pe fostul premier.

Tot Le Figaro mai scrie despre lipsa de transpa­rență a marilor cotidiene nipone în a dezvălui numele organizației religioase, căutând să acopere cu „detaliile cele mai insignifiante“ ale anchetei numele acesteia: este vorba de Biserica Unificării, cunoscută sub numele de secta Moon.