Cine este cea mai tânără miliardară din lume, care la doar 20 de ani are avere mai mare decât aveau Bill Gates și Mark Zuckerberg la acestă vârstă

NewMoney 13/07/2018 | 12:58 Ştiri
Cine este cea mai tânără miliardară din lume, care la doar 20 de ani are avere mai mare decât aveau Bill Gates și Mark Zuckerberg la acestă vârstă

Vedeta americană de televiziune Kylie Jenner este aproape să devină cea mai tânără miliardară „autorealizată” din istorie, la doar 20 de ani, deși există mai multe voci care contestă această titulatură oferită de revista Forbes celor care și-au construit singuri averea și nu au moștenit-o.

Bill Gates a atins primul miliard de dolari la vârsta de 31 de ani, în timp ce Mark Zuckerberg a atins această bornă la doar 23 de ani, datorită succesului rețelei sociale Facebook. Dar Kylie Jenner este pe cale să îi depășească pe cei doi giganți din IT în cursa spre primul miliard, averea ei fiind estimată în acest moment la 900 de milioane de dolari de Forbes, care a pus-o și pe coperta ultimei reviste.

Sora vitregă a lui Kim Kardashian Wes, care intră pe listă (lista acelor mai bogate femei din SUA, publicată de Forbes, n.r.), Jenner s-a folosit de numărul uriaș de urmăritori (110 milioane de urmăritori pe Instagram) pentru a construi o avere de 900 de milioane de dolari din cosmetice, în mai puțin de trei ani. Este de două ori mai bogată decât mult mai celebra ei soră”, notează Fobes.

„Wow. Nu-mi vine să cred că public prima mea copertă Forbes. Mulţumesc pentru acest articol şi pentru recunoaştere. Mă simt atât de binecuvântată pentru că în fiecare zi fac ceea ce îmi place. Nu aş fi putut visa la aşa ceva!”, a scris Jenner miercuri pe Instagram.

Mare parte din averea acesteia se datorează companiei de cosmetice Kylie Cosmetics, lansată în 2015 și evaluată în prezent la 800 de milioane de dolari, potrivit The Guardian. Din momentul lansării și până în prezent, compania lui Jenner a vândut produse cosmetice în valoare de 630 de milioane de dolari, iar mare parte din acest succes se datorează influenței pe care o are vedeta americană pe rețelele de socializare.

Kylie Jenner postează în mod regulat informații și fotografii despre noile linii de produse cosmetice pentru cei 110 de milioane de urmăritori de pe Instagram. Ea are o influență atât de puternică pe rețelele de socializare, încât un simplu mesaj în care scria că s-a plictisit de Snapchat a făcut ca acțiunile companiei să scadă cu 6% într-o singură zi, ceea ce înseamnă o pierdere de 1,3 miliarde de dolari.

La averea lui Jenner mai contribuie și o aplicație pe telefon „Kylie Jenner Official App”, vânzările magazinului „The Kylie Shop”, cele două linii de îmbrăcăminte pe care le deține alături de sora sa, o serie de cărți și bine-cunoscutele seriale TV „Keeping Up With the Kardashians” și „Life of Kylie”. De asemenea, ea mai are și parteneriate cu branduri importante precum Puma, Topshop și Quay Australia.

„Autorealizat” este termenul folosit de Forbes pentru a face diferența față de cei care și-au moștenit averea, dar mulți spun că nu i s-ar aplica lui Jenner, a cărei celebritate se datorează faptului că face parte din cea mai cunoscută familie din SUA, mai notează The Guardian.

Kylie Jenner a devenit cunoscută în urma reality show-ului „Keeping Up With The Kardashians”. În 2007, împreună cu părinții ei și cu surorile Kourtney, Kim, Khloe, Kendall și fratele ei Rob, au creat emisiunea care le-a adus acestora un mare succes, făcându-i cea mai cunoscută familie din Statele Unite.


Foto: Facebook/Kylie Jenner

← Close