Kovesi: Am solicitat CEDO să constate că mi-au fost încălcate drepturi fundamentale când am fost revocată de la șefia DNA

NewMoney 09/01/2019 | 10:53 Ştiri
Kovesi: Am solicitat CEDO să constate că mi-au fost încălcate drepturi fundamentale când am fost revocată de la șefia DNA

Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, miercuri, că a atacat la CEDO revocarea sa din funcţie „pentru a opri pe viitor aplicarea unei proceduri abuzive în vederea revocării procurorilor cu funcţii de conducere”, fiind o chestiune de principiu prin care nu a solicitat bani şi nici nu urmăreşte repunerea în funcţie. Kovesi afirmă că i-au fost încălcate drepturi fundamentale, neavând posibilitatea de a se apăra, potrivit News.ro.

„Pentru a opri pe viitor aplicarea unei proceduri abuzive în vederea revocării procurorilor cu funcţii de conducere. Nu este vorba despre bani. Prin cererea pe care am formulat-o nu am solicitat plata unor despăgubiri, ci vorbim despre o chestiune de principiu. Am solicitat CEDO să constate că mi-au fost încălcate, în această procedură de revocare, anumite drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, miercuri, întrebată despre plângerea la CEDO.

Aceasta a explicat că a fost revocată printr-o procedură în care nu a fost parte, nu a fost citată şi nu s-a putut apăra.

„Mi s-a aplicat o sancţiune a revocării de către CCR, cu toate că în legea CCR această atribuţie de revocare sau de sancţionare a procurorilor cu funcţii de conducere nu este prevăzută. Deci este o chestiune de principiu. Mai mult decât atât, este o decizie care a fost definitivă, ea nu poate fi atacată. (…) Doresc stoparea îngenuncherii procurorilor, doresc stoparea aplicarea unei astfel de proceduri abuzive şi altor procurori cu funcţii de conducere, pentru că această decizie poate fi invocată ca precedent pentru revocarea oricărui procuror care deţine o funcţie de conducere în Ministerul Public”, a mai spus Kovesi.

În plus, fosta şefă a DNA a afirmat că prin acest „atac” asupra procurorilor se urmăreşte „îngenuncherea statului român”.

„Prin aceste atacuri şi prin aceste modalităţi stoparea activităţii procurorilor, stoparea independenţei procurorilor, se încearcă îndepărtarea din funcţie a procurorilor care doresc să continue lupta anticorupţie”, a mai spus Kovesi care a precizat că nu doreşte repunerea în funcţie.

Pe 9 iulie anul trecut, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, după ce a fost obligat în acest sens de Curtea Constituţională.

Foto: Mediafax