Klaus Iohannis: Șansele sunt de 100% pentru România să acceseze PNRR

Elena Marinescu 27/04/2021 | 18:42 Ştiri
Klaus Iohannis: Șansele sunt de 100% pentru România să acceseze PNRR

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul la Cotroceni, că este 100% cert că planul României de accessare a fondurilor europene de redresare post-pandemie va fi acceptat de Comisia Europeană.

Din informaţiile mele, până acum doar Portugalia a depus planul. Majoritatea statelor europene nu au finalizat pregătirea planurilor naţionale, lucrează la ele împreună cu Comisia. Ceea ce facem şi noi. Deci suntem în ‘mainstream’. Ca noi sunt majoritatea statelor europene.

Este o procedură complicată, este prima asemenea formă de finanţare de revenire dintr-o criză gravă. Coaliţia funcţionează foarte bine. Vom avea noi discuţii la Guvern, în coaliţie, cu CE, care vor duce la o îmbunătăţire a primului draft.

Șansele sunt de 100% pentru România să acceseze PNRR. O să avem un plan bun, acceptat de Comisia Europană. Sunt doar povești ce spune opoziția. Poveștile vehiculate din opoziție sunt pentru că ei sunt supărați că sunt în opoziție”.

Iohannis a afirmat că negocierile legate de PNRR vor continua „până se ajunge la forma care va fi implementată”. „Nu-i ca la examenul de Bac, unde eşti admis sau respins. Este un plan naţional, nu e o jucărică politică.

Acest Plan Naţional reflectă obiectivele României. Comisia are propriile pretenţii în ceea ce priveşte obiectivele, procedurile, proiectele de investiţii şi complicaţia care apare prin durata foarte scurtă în care trebuie implementat, însă nu există varianta ca acest Plan Naţional să fie respins. El poate fi negociat repede sau mai puţin repede. În final, el va exista şi va fi implementat. Este cert„, a explicat Iohannis.