Ştiri

Klaus Iohannis: După 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte mască – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că după 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun, măsură valabilă până anul viitor.

”Am avut o nouă întâlnire cu premierul şi un grup de miniştri şi consilieri. Este vorba de relaxarea măsurilor pe care le-am luat pentru protecţia populaţiei. Vom avea în scurt timp un plan detaliat pe care îl vom prezenta public. Una dintre măsuri este cea cu masca de protecţie. Astfel, am decis astăzi că după data de 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun. Poate renunţăm la purtarea măştii la anul. O a doua măsură pe care am decis-o este una care va bucura mulţi români. După data de 15 mai vom renunţa la restrângerile de circulaţie individuale”, a declarat Klaus Iohannis.

El a precizat, însă, că pe durata stării de urgenţă, rămân valabile toate măsurile şi restricţiile existente.

”Până în 15 mai staţi acasă, toate restricţiile rămân în vigoare”  După 15 mai vom putea să ne mişcăm mai liber, însă viaţa nu va reveni din păcate la normalitatea pe care am cunoscut-o înaintea acestei pandemii. Vom avea un plan de relaxare în paşi, care activitate când poate să înceapă. O activitate importantă este activitatea şcolară şi vom elabora un plan concret pentru revenirea elevilor la şcoală. Planul va fi prezentat public când e elaborat cu toate detaliile aferente”, a afirmat preşedintele.

Iohannis a anunţat şi că va fi un plan şi pentru activitatea economică.

”Să nu ne imaginăm că totul revine la normal în 15 mai, unele restricţii vor dispărea, multe altele vor rămâne în picioare. Şi pas cu pas, în funcţie de evoluţia cazurilor, vom încerca să intrăm într-o nouă normalitate pentru că experţii spun că virusul nu va dispărea. Va trebui să găsim o modalitate de trai cu această epidemie. Pe măsură ce interdicţiile impuse de autorităţi vor fi luate înapoi, răspunderea fiecăruia dintre noi va deveni mai mare„, a ţinut să precizeze Iohannis.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

20 de ore ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

21 de ore ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

21 de ore ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

22 de ore ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

22 de ore ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

o zi ago

Acest website folosește cookies