Klaus Iohannis accentuează din nou importanţa parteneriatului strategic dintre România şi SUA

Elena Marinescu 01/07/2021 | 20:04 Ştiri
Klaus Iohannis accentuează din nou importanţa parteneriatului strategic dintre România şi SUA

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la recepţia oferită joi de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a 245-a aniversări a Zilei Independenţei, că „relaţia dintre România şi SUA se bazează pe un parteneriat strategic solid şi profund, pe apartenenţa comună la valorile democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului”.

Sărbătorim în acest an Ziua Independenţei într-un cadru plin de speranţă şi de suflu proaspăt în relaţia transatlantică, inspirat de Preşedintele Joe Biden şi de Administraţia pe care o conduce. Suntem într-un moment de inflexiune, care va acţiona drept catalizator pentru unitatea transatlantică. La nivel bilateral, relaţia dintre România şi Statele Unite ale Americii se bazează pe un parteneriat strategic solid şi profund, pe apartenenţa comună la valorile democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului.

Totodată, anul acesta marcăm trei momente speciale în relaţia noastră. Se împlinesc 10 ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite, 10 ani de la semnarea şi intrarea în vigoare a Acordului între România şi Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România şi 5 ani de la atingerea Capacităţii Operaţionale Depline a Facilităţii de Apărare împotriva Rachetelor Balistice de la Deveselu. Aprofundarea parteneriatului strategic are în vedere şi încurajarea legăturilor mai puternice între oameni.

Un sprijin solid al dialogului educaţional şi cultural transatlantic îl reprezintă Programul de burse Fulbright – care anul acesta împlineşte 75 de ani de la lansare şi peste 60 de ani de prezenţă în România, completând astfel seria momentelor aniversare importante în relaţia bilaterală”, a declarat Klaus Iohannis, joi, la recepţia oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a 245-a aniversări a Zilei Independenţei.

Şeful statului a adăugat că discuţiile pe care le-a avut în marja Summitului NATO cu preşedintele SUA Joe Biden au venit să reafirme soliditatea parteneriatului strategic între România şi Statele Unite. „Turneul european recent al preşedintelui Biden a fost un succes. Deciziile adoptate la Summitul NATO, la Summitul Uniunea Europeană – SUA şi la reuniunea G7 de la Carbis Bay reprezintă o dovadă clară a angajamentului Statelor Unite pentru aliaţii şi partenerii săi, precum şi a reimplicării sale în dosare esenţiale pentru arhitectura internaţională.

Discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele Biden în marja Summitului NATO au reprezentat, la rândul lor, un prilej de reconfirmare atât a solidităţii Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, cât şi a angajamentului partenerilor americani pentru securitatea euroatlantică. Totodată, a fost remarcabilă participarea, în premieră, a unui Preşedinte al Statelor Unite la Summitul Formatului Bucureşti 9, pe care l-am găzduit în luna mai.

Mesajul preşedintelui Joe Biden în cadrul reuniunii a fost puternic şi foarte încurajator pentru Aliaţii de pe Flancul Estic, evidenţiind că relaţia transatlantică nu înseamnă doar legătura dintre cele două maluri ale Atlanticului, ci se întinde peste Europa, până la Marea Baltică şi Marea Neagră, iar parteneriatul dintre SUA şi Europa reprezintă piatra de temelie a relaţiilor internaţionale”, a completat Iohannis.

Potrivit News.ro, şeful statului a mai spus că „România este şi va rămâne puternic ancorată în comunitatea de valori democratice, un promotor al unei relaţii transatlantice solide”. „Vom continua să susţinem o Alianţă Nord-Atlantică robustă şi indivizibilă, precum şi cooperarea sinergică şi complementară dintre NATO şi Uniunea Europeană.

Am convingerea profundă că relaţiile transatlantice oferă cele mai eficiente instrumente pentru a gestiona provocările actuale, inclusiv prin reafirmarea democraţiei, a statului de drept şi a respectării drepturilor omului. Un parteneriat transatlantic revitalizat va influenţa pozitiv modul în care sistemul internaţional se va adapta la contextul actual, prin raportare la valorile democratice împărtăşite.

De aceea, România susţine şi promovează conceptul de rezilienţă strategică transatlantică. Ceea ce vizăm este reducerea sau chiar eliminarea dependenţei de actorii care nu împărtăşesc aceleaşi valori ce reprezintă baza comunităţii transatlantice din care facem parte. Astfel trebuie interpretată şi iniţiativa României de a înfiinţa la Bucureşti Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, pe care l-am inaugurat recent şi care este deschis partenerilor”, a continuat şeful statului.

El a pomenit şi de valorile exprimate în Declaraţia de Independenţă care sunt mai actuale ca oricând. „În încheiere, doresc să subliniez din nou actualitatea valorilor exprimate în Declaraţia de Independenţă. După 245 de ani, ele continuă să ne ghideze în înţelegerea şi gestionarea provocărilor de astăzi. Sunt convins că vom reuşi, împreună, să fructificăm la potenţialul maxim momentul în care ne aflăm, atât de propice pentru reafirmarea valorilor comune şi urmărirea strategică a intereselor împărtăşite de securitate. Urez „La mulţi ani!” Statelor Unite ale Americii şi poporului american! Happy 4th of July! Happy Independence Day!”, a conchis şeful statului.