Ştiri

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care angajatorii pot reduce timpul de muncă al salariaţilor cu până la 80%, pe perioada stării de urgenţă sau de alertă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea care modifică o OUG şi care prevede că pe durata stării de urgenţă, de alertă sau asediu, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă, de alertă sau asediu, angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaţilor cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă.

Pe 10 martie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 211/2020 privind prelungirea aplicării unor măsuri de protecţie socială adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă.

„Art.1. – (1) Prin derogare de la prevederile art.112 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul reducerii temporare a timpului de muncă, determinate de instituirea stării de urgenţă/alertă/asediu, în condiţiile legii, pe perioada stării de urgenţă/alertă/asediu, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă/alertă/asediu, angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă a salariaţilor cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă”, arată un amendament admis din raportul comisiei de muncă la proiectul de lege adoptat de Cameră.

„S-a constatat că în perioada stării de alertă/urgenţă datorată epidemiei de COVID-19, activităţile entităţilor economice, organizate în condiţiile legii, au fost reduse cu mai mult de 50%. Din această cauză, pentru a menţine totuşi contactul forţei de muncă cu angajatorii, precum şi faptul că alte state au flexibilizat această măsură chiar până la 100%, apreciem că este necesară extinderea măsurii de reducere a activităţii de la 50% până la cel mult 80%”, arată motivarea amendamentului.

NewMoney

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

11 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

11 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

11 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

13 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

14 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

14 ore ago

Acest website folosește cookies