Kaufland deschide un hipermarket în Brașov și ajunge la 114 magazine în toată țara

Gabriel Bucur 06/04/2017 | 16:54 Ştiri
Kaufland deschide un hipermarket în Brașov și ajunge la 114 magazine în toată țara

Kaufland România deschide sâmbătă un nou hipermarket în Brașov, a 114-a unitate a rețelei la nivel național, anunță compania de retail.

Magazinul va avea o suprafață de 2.771 de metri pătrați, peste 200 de locuri de parcare, dar și rastele pentru biciclete. Programul hipermarketului va începe la ora 7:30 și se va încheia la 22:00, de luni până sâmbătă. Duminica, magazinul va fi deschis între 8:00 și 20:00.

Odată cu inaugurarea noii unități, Kaufland creează circa 100 de locuri de muncă pentru comunitatea locală.

În incinta magazinului vor fi și alte spații comerciale: o farmacie, un plafar, un pet shop, un magazin Sergiana, un punct de schimb valutar, un fast food, un chioșc de difuzare a presei și un atelier de chei.

Noul hipermarket beneficiază de o instalație de încălzire ecologică, un sistem care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și care permite economisirea resurselor naturale. Totodată, toată energia utilizată în magazin este verde și provine în totalitate din surse regenerabile.

De asemenea, noul magazin pune la dispoziție și un punct Grill cu preparate pentru cei care vor să ia masa rapid.

„Avem o colaborare de lungă durată cu producătorii locali, iar traseul scurt de aprovizionare ne ajută să oferim produse proaspete, la prețuri reduse, dar și să contribuim în acest mod la sprijinirea economiei locale. De asemenea, susținem producătorii români și prin alte acțiuni – precum programul de certificare a calității legumelor și fructelor pentru fermierii locali (GLOBALG.A.P.), prin înființarea Cooperativei Agricole Țara Mea, dar și oferind micilor producători puncte gratuite de desfacere, cum sunt târgurile de bunătăți românești pe care le organizăm la nivel național”, a declarat Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Comunicare în cadrul Kaufland România.

 


 

FOTO: Kaufland

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.