Ştiri

Kaufland deschide un nou magazin

Kaufland inaugurează, pe 15 decembrie, un nou magazin în Sovata, județul Mureș. Acesta este magazinul cu numărul 138 al rețelei naționale Kaufland în România și cel de-al 10-lea hipermarket permanent deschis de companie în acest an.

Aproximativ 80 de locuri de muncă sunt create de Kaufland în cadrul acestui magazin. Retailerul a investit în acest an 300 de milioane euro în achiziția de terenuri, modernizarea magazinelor existente, tehnologii noi, expansiune și construcție.

Magazinul are o suprafață totală de peste 5.400 metri pătrați, din care peste 3000 de metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare. Parcarea oferă 232 de locuri, din care 9 pentru persoane cu dizabilități, 7 pentru părinți și 12 rasteluri pentru biciclete.

Programul noului magazin Kaufland

În această perioadă, programul de lucru va fi de la 07.00 și până la 21.00 de luni până sâmbătă, iar duminică de la 08.00 la 20.00. Cu ocazia deschiderii, clienții vor fi așteptați cu reduceri și promoții speciale.

Magazinul este dotat cu o vitrină cu servire asistată pentru produse proaspete într-un format extins, de 22 de metri, precum și raioane de legume fructe, brutărie, produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie, iar în exterior și cu un punct Grill, unde clienții pot găsi mâncăruri gustoase, gata preparate.

Clienții vor avea acces la 8 case de marcat standard, din care una dedicată persoanelor cu dizabilități și alte 4 case express tip self-service.

Magazinul este prevăzut și cu o galerie comercială, ce oferă o zonă de Food Court, cu restaurant cu mâncare gătită, precum și o farmacie, un magazin cu produse naturiste și o casă de schimb valutar.

Andrei Dumitru

Recent Posts

2 trilioane de dolari sunt spălaţi anual la nivel global

Organismele internaţionale de profil estimează că între 800 de miliarde şi 2 trilioane de dolari…

8 minute ago

Câţi bani au cheltuit până acum partidele în campania electorală?

Reprezentanţii Expert Forum au analizat datele legate de finanţarea campaniei electorale, publicate de către AEP,…

o oră ago

CPI cere un mandat de arestare pentru Netanyahu

Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat luni că a emis un mandat de arestare pe…

2 ore ago

La derbyul Rapid – FCSB, fotbaliștii au trecut la roz pentru a susține lupta împotriva cancerului

Duminică, 19 mai, derbyul etapei a debutat pe stadionul din Giulești cu un moment emoționant…

4 ore ago

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE

Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului…

4 ore ago

Noul Chat GPT-4o, semnal important în piață pentru investitori. De ce aceștia nu trebuie să rămână în urmă?

După ce OpenAI a prezentat cel mai recent model al său, Chat GPT-4o, care pare…

5 ore ago

Acest website folosește cookies