Ştiri

Johnson & Johnson, despăgubire de 8 miliarde de dolari pentru un bărbat căruia i-au crescut sânii

Johnson & Johnson (J&J) trebuie să plătească despăgubiri punitive de 8 miliarde de dolari unui bărbat tânăr căruia i-au crescut sânii în urma folosirii medicamentului antipsihotic Risperdal, pentru că nu l-a avertizat în privinţa efectelor secundare, a decis marţi un juriu din Philadelphia, transmite Reuters.

Iniţial, bărbatul obţinuse despăgubiri de 680.000 de dolari în acest caz.

Verdictul dat de juriu în favoarea lui Nicholas Murray este primul într-o serie de mii de cazuri privind acordarea de despăgubiri legate de medicamentul Risperdal care aşteaptă să fie judecate.

”Acest juriu, aşa cum au procedat alte jurii în alte litigii, a impus încă o dată daune punitive unei companii care acordă mai multă importanţă profitului în detrimentul siguranţei şi al pacienţilor. Johnson & Johnson şi filiala sa Janssen au ales miliardele în detrimentul copiilor”, au afirmat avocaţii lui, Tom Kline şi Jason Itkin, într-un comunicat comun.

J&J a replicat că suma ”este cu mult disproporţionată comparativ cu despăgubirile atribuite iniţial în acest caz, iar compania este încrezătoare că verdictul poate fi întors. Compania a adăugat că juriului nu i s-a permis să audieze dovezile referitoare la beneficiile medicamentului Risperdal.

Profesorul Carl Tobias, de la University of Richmond School of Law, a spus că se aşteaptă ca daunele punitive să fie reduse la apel, citând o decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite care a constatat că ”puţine sume  care au o diferenţă de peste 10% între despăgubirile punitive şi compensatorii, într-o măsură semnificativă, vor aduce un beneficiu procesului”.

Tobias a arătat că verdictul trebuie să dea un mesaj.

”Dacă un comportament este suficient de revoltător, un juriu va acorda o sumă mare şi va lăsa avocaţii şi judecătorii să rezolve problema”, a spus acesta.

Tobias a adăugat că verdictul ar putea fi un semn că J&J va avea de plătit alte despăgubiri mari în celelalte cazuri referitoare la Risperdal.

Murray, ca şi alţi reclamanţi în litigiul colectiv legat de Risperdal, acuză că i-au crescut sânii după ce i s-a prescris medicamentul în timp ce era minor.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite a aprobat medicamentul la sfârşitul anului 1993, pentru tratarea schizofreniei şi episoadelor de manii bipolare la adulţi.

Reclamanţii afirmă că J&J nu i-a avertizat de riscul creşterii sânilor la bărbaţi din cauza administrării Risperdal şi că producătorul farmaceutic a comercializat medicamentul pentru copii, deşi nu era aprobat în acest sens.

În 2015, un juriu i-a acordat lui Murray 1,75 de milioane de dolari, considerând că J&J a dat dovadă de neglijenţă pentru că nu a avertizat că există riscul de ginecomastie (creşterea volumului sânilor la bărbaţi). O curte de apel a meţinut verdictul în februarie 2018, dar a redus suma la 680.000 de dolari.


Sursa: News.ro

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

o zi ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

o zi ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

o zi ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

o zi ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

o zi ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies