Ştiri

Jeff Bezos va demisiona pe 5 iulie din funcția de CEO al Amazon. Cine îi va lua locul

Jeff Bezos va demisiona pe 5 iulie, iar funcţia sa de director general al Amazon va fi preluată de şeful diviziei de cloud-computing, Andy Jassy, transmite CNBC.

„Am ales acea dată pentru că are o semnificaţie sentimentală pentru mine, ziua în care Amazon a fost înfiinţat în 1994, exact acum 27 de ani”, a declarat Bezos, miercuri, la adunarea anuală a acţionarilor Amazon, care a avut loc online.

Amazon a anunţat în februarie că Bezos se va retrage în acest an. Bezos va deveni preşedintele executiv al consiliului de administraţie al Amazon şi ar urma să dedice mai mult timp unor iniţiative precum Bezos Earth Fund, compania sa de nave spaţiale Blue Origin, The Washington Post şi Amazon Day 1 Fund.

Compania a păstrat tăcerea faţă de planurile de succesiune la conducerea sa, dar analiştii au anticipat că fie Jassy, fie Jeff Wilke, care s-a retras din funcţia de şef al diviziei de consum la nivel global a Amazon, în august anul trecut, va fi eventualul succesor al lui Bezos.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies