Jacheta emoji, un „scut de apărare” al bicicliştilor în trafic. Cum funcţionează dispozivul creat de Ford

Elena Marinescu 09/02/2020 | 10:32 Fapt Divers
Jacheta emoji, un „scut de apărare” al bicicliştilor în trafic. Cum funcţionează dispozivul creat de Ford

O jachetă prototip dedicată bicicliştilor, dotată cu un panou LED pe care purtătorii pot afişa un emoji pentru a-şi comunica starea de spirit celorlalţi participanţi la trafic, a fost dezvăluită de gigantul producător auto Ford, relatează Press Association.

”Jacheta emoji” a fost concepută ca mijloc prin care bicicliştii pot comunica mai bine cu alţi participanţi la trafic.

Jacheta poate afişa simboluri asociate dispoziţiei, dar şi avertizări privind eventuale pericole şi indicatoare de schimbare a direcţiei. Potrivit Agerpres, dispozitivul poate fi controlat printr-o telecomandă fără fir, ataşată la ghidon, ceea ce, potrivit Ford, permite purtătorilor să schimbe emoji-ul afişat fără a fi nevoie să ridice mâinile.

 

Jacheta, creată împreună cu firma de design industrial Designworks, a fost dezvăluită în cadrul campaniei Ford ”Share the Road”, care promovează deplasarea cu bicicleta în condiţii de siguranţă şi susţine dialogul între biciclişti şi alţi participanţi la trafic. Proiectul încurajează, de asemenea, utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare pe distanţe scurte pentru protejarea mediului.