Ştiri

Italia ridică obligativitatea purtării măştii în aer liber începând cu data de 28 iunie

Italia, una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemia de COVID-19, va ridica obligativitatea purtării măştii în aer liber începând de luni, 28 iunie, a anunţat Ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Începând cu 28 iunie, am pus capăt obligativităţii de a purta o mască în exterior”, a anunţat ministrul Roberto Speranza pe contul său de Facebook, precizând că această decizie se va aplica regiunilor clasificate drept „zonă albă”, unde răspândirea virusului este cea mai redusă, în prezent toată Italia, cu excepţia micii regiuni Vallée d’Aoste, din nordul ţării.

Acest anunţ survine după un aviz favorabil dat în cursul serii de luni de „Comitetul tehnico-ştiinţific” (Cts), care consiliază guvernul cu privire la pandemie.

Comitetul a decis că masca nu mai este necesară în zona albă, ci că ar trebui să fie întotdeauna la îndemână în caz de risc legat de o adunare de persoane.

Toate regiunile din Italia, zone albe

Luni, 28 iunie, toate regiunile italiene ar urma să fie clasificate drept zone albe, conform previziunilor experţilor.

Luni, 21 iunie, Italia a înregistrat doar 21 de decese şi 495 de cazuri noi de coronavirus în decurs de 24 de ore. Unele regiuni nu au înregistrat decese.

Italia, prima ţară din Europa în care a apărut un focar de coronavirus la începutul anului 2020, a înregistrat 127.291 de decese de la începutul epidemiei şi 4,25 milioane de cazuri de COVID-19.

În total, 30% din populaţia cu vârsta peste 12 ani este în prezent vaccinată, sau aproape 16 milioane de persoane.

Peste 46 de milioane de doze de vaccin individuale au fost deja administrate în rândul unei populaţii de 60 de milioane de persoane.

NewMoney

Recent Posts

Cum arată joburile viitorului. 62% dintre elevii români aspiră să lucreze în domeniul IT

Liceenii români preferă IT-ul și telecomunicațiile ca principale opțiuni de carieră (62%), iar 61% dintre…

21 de minute ago

Primark continuă expansiunea în România și anunță deschiderea primului magazin din Cluj-Napoc

Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat că intenționează să deschidă cel de-al patrulea magazin…

o oră ago

Raport: Producția unor materii prime de bază, precum orez, litiu sau fier, riscă o scădere dramatică până în 2050 din cauza secetei și a caniculei

Producția a nouă materii prime de bază pentru economie și populație - cereale (grâul, orezul…

o oră ago

Studiu Investimental: 86% dintre investitorii din România investesc pe termen mediu și lung

Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță finalizarea celei…

o oră ago

Sectorul medical privat devine un chiriaș important în clădirile de birouri

Expansiunea rapidă a sectorului medical privat se reflectă și în domeniul imobiliar: marile rețele de…

o oră ago

Numărul persoanelor care suferă de alergii ar ajunge la 4 miliarde în 2050. Ce măsuri recomandă specialiștii? – Studiu

În ultimii 60 de ani, numărul persoanelor care suferă de alergii respiratorii a crescut drastic…

o oră ago

Acest website folosește cookies