Ştiri

Isărescu: Chiar am auzit discuţii, să se mai reducă impozitele. Păi de unde, tată, să se mai reducă impozitele?

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că a auzit discuţii că ar trebui să fie reduse impozitele, menţionând că nu se poate face acest lucru în condiţiile în care veniturile fiscale în PIB-ul României au scăzut sub 30 la sută.

Mugur Isărescu a declarat, joi, în prezentarea raportului privind inflaţia pe trimestrul 1 din 2022, că toţi creditorii de pe pieţele internaţionale se întreabă cum România poate trăi cu cheltuieli fixe rigide de 90% din veniturile bugetare.

„Întrebarea principală pe care şi-o pun creditorii de pe pieţele internaţionale este următoarea: cum puteţi să trăiţi cu cheltuieli fixe rigide 90% din veniturile bugetare, ce marjă de manevră mare are această ţară, nu se mai poate mişca să facă şi investiţii, să facă faţă şi unor şocuri cum a fost pandemia când ai 90 la sută pensii şi salariile bugetarilor în total la buget. Şi asta pare că urmăresc rapoartele băncilor străine şi apare pe partea de soliditate. Faptul că avem încă o datorie publică, în jur de 50 la sută, dar la slăbiciuni asta este prima trecută. Faptul că avem cheltuieli fixe rigide de aproape 90 la sută din venituri…mai e şi altceva de făcut în ţara asta, mai sunt şi cheltuieli cu Armata, este războiul aici. Cheltuieli suplimentare, în afară de salarii. Am avut şi o pandemie, cheltuieli medicale, deci toate după deficit şi mai întrebi de unde poţi să mai faci investiţii”, a explicat guvernatorul BNR.

El a menţionat că a auzit discuţii că trebuie reduse impozitele, precizând că acest lucru nu poate fi realizat.

„Chiar am auzit discuţii. Noi suntem neutri aici, la Banca Naţională, nu putem să nu reacţionăm. Să se mai reducă impozitele. Păi de unde, tată, să se mai reducă impozitele? Suntem în situaţia în care suntem, de unde să mai reduci impozitele când veniturile fiscale în PIB-ul României au scăzut sub 30 la sută. Eu am fost premier un an şi ştiu cum făceam negocierea bugetului. Încercai să ai cheltuieli de 40 la sută cu venituri de 33 la sută, cât erau în anul de graţie 2000. Sunt 20 de ani de când nu numai că am rămas cu cheltuieli care uneori depăşesc 40 la sută din PIB, dorinţa de cheltuieli cel puţin, dar veniturile au căzut spre 27 la sută din PIB”, a mai transmis guvernatorul BNR, citează News.ro.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

5 ore ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

5 ore ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

6 ore ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

7 ore ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

7 ore ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

8 ore ago

Acest website folosește cookies