Telefoanele de 1.000 de dolari produse de Apple s-au vândut ca pâinea caldă. Veniturile companiei au depășit aşteptările analiştilor

NewMoney 01/08/2018 | 11:29 Ştiri
Telefoanele de 1.000 de dolari produse de Apple s-au vândut ca pâinea caldă. Veniturile companiei au depășit aşteptările analiştilor

Apple a obţinut rezultate peste aşteptărilor analiştilor în trimestrul al treilea fiscal, datorită vânzărilor de iPhone-uri mai scumpe şi a veniturilor generate de servicii precum App Store, Apple Music şi iCloud, relatează News.ro, care citează Reuters.

Apple a depăşit aşteptările analiştilor parţial datorită vânzării unui număr mai mic de iPhone-urilor, care au fost însă mai scumpe. Compania a vândut 41,3 milioane de telefoane, în timp ce analiştii prognozaseră 41,8 milioane de unităţi.

Compania a raportat venituri de 53,3 miliarde de dolari şi un profit de 2,34 de dolari pe acţiune, în timp ce analiştii au anticipat venituri de 52,3 miliarde de dolari şi 2,18 dolari pe acţiune, potrivit Thomson Reuters.

Veniturile din servicii au fost de 9,5 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor, de 9,1 miliarde de dolari.

Veniturile au inclus 236 de milioane de dolari obţinute din rezolvarea unor procese, cum ar fi o dispută veche cu Samsung Electronics.

Preţul mediu de vânzare al iPhone a atins 724 de dolari, depăşind aşteptările analiştilor, de 694 dolari, conform datelor FactSet.

Directorul financiar al Apple, Luca Maestri, a declarat că preţurile mari de vânzare au fost susţinute de vânzările modelelor mai noi şi mai scumpe, între care se află şi modelul iPhone X, de 999 de dolari. Maestri a mai spus că iPhone X a fost cel mai popular model în trimestrul al treilea.

Apple, cea mai valoroasă companie tehnologică din lume, a estimat pentru trimestrul patru fiscal venituri de 60-62 miliarde de dolari, care vor include vânzările unor noi modele de telefoane, în timp ce analiştii se aşteptau la 59,6 miliarde de dolari.


Foto: unsplash