Ionuț Dumitrescu a deschis o galerie comercială de 9 milioane de euro în Bistrița

Andreea Neferu 29/05/2018 | 12:57 Ştiri
Ionuț Dumitrescu a deschis o galerie comercială de 9 milioane de euro în Bistrița

Compania de dezvoltare imobiliară Element Development, controlată de omul de afaceri Ionuț Dumitrescu, a finalizat lucrările de construcție a galeriei comerciale Bistrița Retail Park, după o investiție de 9 milioane de euro.

Printre chiriașii proiectului de retail, ce are o suprafață de 7.850 de metri pătrați și un grad de închiriere de 90%, se numără Carrefour Market, Churreria Julia, Noodle Pack și Salad Box, care au inaugurat deja spațiile pe care le ocupă în Bistrița Retail Park. Joi, 31 mai, se va deschide și magazinul JYSK. ”Celelalte branduri vor deschide magazinele în următoarea perioadă,  pe măsura ce se vor finaliza lucrările de amenajare”, potrivit Element Development.

Antreprenorul general al proiectului a fost compania locală de construcții Campeador, iar project manager pentru supervizarea lucrărilor de construcție a fost Vitalis. Compania care se ocupă de procesul de închiriere este CBRE România. Proiectul este finanțat de Garanti Bank cu 4,5 milioane de euro.

Pe lângă proiectul din Bistrița, Element Development vrea să ridice un proiect similiar la Târgoviște, care va avea 11.000 de metri pătrați și va presupune o investiție de circa 9 milioane de euro.

Ionuț Dumitrescu, fondatorul Element Development, este fondatorul firmei de consultanță imobiliară Eurisko, care a fost vândută în 2008 către CB Richard Ellis. Ulterior, el s-a concentrat pe dezvoltare imobiliară, construind proiecte precum clădirea de birouri HQ Victoriei, care a fost vândută în 2012 către fondul de investiții Zeus  Capital. De asemenea, Dumitrescu s-a implicat în business-ul de dezvoltare imobiliară Forte Partners, alături de Geo Mărgescu și Johny Jabra. Printre proiectele pe care Forte le are în derulare se numără complexul de birouri The Bridge din zona Orhideea, cu o suprafață totală închiriabilă de 56.000 de metri pătrați. Anul trecut, Dumitrescu a decis să colaboreze și cu dezvoltatorul One United Properties pe segmentul de birouri.


Sursă foto: Element Development

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.