Ştiri

Klaus Iohannis a avizat urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman și G.V. Voiculescu în Dosarul Revoluției

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală faţă de fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican-Voiculescu în dosarul Revoluţiei din 1989.

Iohannis a semnat avizele după ce procurorul general Augustin Lazăr a solicitat în urmă cu două săptămâni încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii a lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluţiei.

Fostul premier Petre Roman a reacționat după ce a fost aprobată urmărirea penală a sa și susține că nu înțelege din cererea procurorului-general Augustin Lazăr decât că ”mai bine murea atunci”.

„Nu se face deloc lumină. Avem de-a face cu o gravă mistificare. În acele momente, cine eram eu să dau ordine militare? E absurd! Eram un nimeni! În spatele acestei urmăriri se află altfel de intentii. E complet nefondată, niciun fel de bază, este lipsită de orice valoare morală. Eu nu am avut decât șansa de a participa la Revoluție. Să înțeleg din cererea domnului Augustin Lazăr că mai bine muream la Revoluție? Domnul Iohannis procedează cum crede, își asumă această decizie. Este revoltător! Eu eram un profesor la Politehnică, am avut curajul să ies la baricadă, era să mor acolo. Dacă se crede că a fost o diversiune militară, ce legătură are asta cu mine?”, a declarat Petre Roman la Realitatea TV.

Potrivit procurorilor, cei trei au condus România în perioada imediat următoare după fuga lui Nicolae Ceaușescu, și îi acuză de infracţiuni contra umanităţii la 28 de ani de la evenimentele în care au murit peste 700 de persoane iar alte 2.200 au fost rănite, potrivit news.ro.

Anchetatorii spun că Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu au creat o diversiune militară prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii prin care au instaurat la nivel naţional „binecunoscuta psihoză teroristă” care a dus la numeroase decese, vătămări corporale şi distrugeri.

Aceștia au mai adăugat că au dovezi potrivit cărora în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii şi imitatoare privind desantul de paraşutare.

Comform Parchetului, Ion Iliescu era membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989, transmite news.ro.

Petre Roman a fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989, iar Gelu Voican Voiculescu a avut calitatea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989.

Sebastian Popescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

3 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

3 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies