Iohannis, la CSM: Asaltul asupra justiţiei a fost oprit, dar răul făcut trebuie reparat cât mai curând

NewMoney 10/12/2019 | 11:58 Ştiri
Iohannis, la CSM: Asaltul asupra justiţiei a fost oprit, dar răul făcut trebuie reparat cât mai curând

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi la şedinţa de alegeri a CSM că asaltul asupra justiţiei a fost oprit, dar răul făcut trebuie reparat cât mai curând. El a susţinut că tensiunile interne, orgoliile sau interesele personale trebuie trecute în plan secund, subliniind că o relaţie tensionată în CSM aduce deservicii sistemului judiciar.

”Privind retrospectiv, anul 2019 va rămâne anul în care cetăţenii au protejat, prin votul lor, independenţa justiţiei şi buna sa funcţionare în cadrul unor demersuri sistematice de slăbire a sistemului judiciar. (…) Nu am ezitat ca în cursul mandatului să acţionez când s-a încercat destabilizarea sistemului de justiţie. Am utilizat toate mjloacele constituţionale, am oprit intrarea în vigoare a prevederilor nocive, m-am opus unei periclitări a funcţionării parchetelor, am organizat o largă dezbatere pe tema situaţiei din justiţie. (…)  Am reiterat an de an încrederea în sisemul de justiţie şi srijinul meu pentru întregul corp al justiţiei”,a declarat preşedintele la începutul discursului său.

”Asaltul asupra justiţiei a fost oprit, dar răul făcut trebuie reparat cât mai curând. Acest proces propune concursul real al CSM. În 2015, la prima particiare a unei şedinţe a CSM, am subliniat că instituţiile nu trebuie personalizate pentru că ele nu aparţin conducătorilor. Cred cu tărie că tensiunile interne, orgoliile sau interesele personale trebuie trecute în plan secund”,a afirmat preşedintele.

În opinia sa, CSM are un rol important în funcţionarea sistemului şi menţinerea unui echiibru, aşa că este necesar un echilibru chiar în interiorul CSM.

”În acest an, atât în percepţia publică, unele dintre deciziile CSM au părut contradictorii, iar altele au fost puternic contestate chiar de membrii CSM. Acivitatea Consiliului are o importantă componentă tehnică. Modul de funcţionare a Consiliului a ridicat uneori semne de întrebare”, a subliniat Iohannis.

El a adăugat că sunt necesre mecanisme de lucru care să asigure o abordare responsabilă în comunicarea publică.

”O relaţie tensionată în CSM aduce deservicii sistemului judiciar”, a conchis şeful statului.

Schimb de replici între Klaus Iohannis şi judecătoarea Gabriela Baltag

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii că nu doreşte să se implice în Justiţie, deşi este ”cel mai votat dintre politicieni”, de aceea nu va participa la prezentarea bilanţului şi la alegerea noii conduceri. În replică, judecătoarea Gabriela Baltag i-a spus că tocmai le-a trasat ”recomandări care par imperative”.

”Eu am venit pentru că am respect pentru CSM şi pentru Justiţie şi pentru că aşa ne-am obişnuit să ne vedem cel puţin odată pe an, însă, prin abţinerea mea de la implicare în iscuţii, vreau să dau un semnal suplimentar că niciun politician, nici cel mai ales din România, nu trebuie să se amesece în treburile concrete ale CSM şi ale justiţiei. Ca atare, dacă nu vă supăraţi, eu mă voi retrage şi vă las să continuaţi”, a spus Klaus IOhannis, marţi, în şedinţa CSM după ce şi-a przentat dicursul.

În replică, judecătoarea Gabriala Baltag i-a spus preşedintelui că a trasat ”recomandări imperative”.

”Cu toate că aş fi crezut că e reală dorinţa dumneavoastră de a nu vă implica, tocmai ce mai înainte aţi rostit câteva recomandări care par cumva imperative pentru noi. (…) Este adevărat că justiţa a trecut printr-un an greu, de fapt nu ştiu când a fost mai simplu. Ne-am bucura  foarte mult şi am încredere că veţi da semnalul către celelalte două puteri, ca Justiţia să nu mai fie obiect şi subiect de campanie electorală. Pentru noi ar fi cel mai important acest aspect, pentru că Justţia este subiect de campanie electorală de prea multă vreme. Ne-am întrebat ce ar fi politicienii dacă nu ar fi justiţie, probabil nu ar mai fi politicieni. Vorbeaţi despre cetăţeni şi nu pot să nu mă gândesc că mi-aş dori să vă gândiţi la suferinţele acestor cetăţeni, la impactul unor intervenţii oculte, de natura protocoalelor secrete. Aş vrea ca preşedintele să poată vorbi deschis despre acest lcuru. Că este o realitate”, a spus judecătoarea Gabriela Baltag.

Şeful statului i-a atras atenţia că el nu mai este în capmanie electorală de aceea poate vorbi deschis: ”Aţi atins puncte sensbile şi cred că este un lucru bun să se discute. Eu nu mai sunt în campanie – acea etapă cu protocoale s-a încheiat de mult şi voi veghea să nu mai revină niciodată, iar acea etapă de intrare cu bocancii a politicului, a unor partide – ca să nu generalizăm – în organizarea Justiţiei s-a terinat şi cât voi rămâne eu, vă garantez că nu se va repeta”.

”Este foarte adevărat că într-o campanie electorală, într-o Românie normală, nu avem ce discuta despre Justiţie, dar, pentru asta, toţi actorii implicaţi în aceste demersuri – şi CSM de exemplu – treuie să-şi asume rolul şi responsabilitatea pentru care răspund  faţa românilor. Cred că în România normală judecătorii judecă drept, justiţia îşi face treaba fără să fie comentată în varii circuite politice, niciun politician nu încearcă să diriguiască justiţia şi niciun magistrat nu acceptă discuţii cu un politicin care încearcă să diriguiască justiţia. Cred că împreună, acum, chiar avem şansa să realizăm acest lcuru”, a mai spus şeful statului.

Acesta a declarat, în discursul rostit în debutul şedinţei CSM, că recomandările instituţiilor europene în domenul justiţiei nu sunt facultative şi ele trebuie transpuse în legislaţia naţională.

CSM îşi alege, marţi, noua conducere pentru anul 2020.