Iohannis, despre legile securităţii naţionale: Nu-şi doreşte nimeni o restauraţie a vechii Securităţi sau o încălcare a drepturilor cetăţeneşti

Andrei Dumitru 07/06/2022 | 13:51 Ştiri
Iohannis, despre legile securităţii naţionale: Nu-şi doreşte nimeni o restauraţie a vechii Securităţi sau o încălcare a drepturilor cetăţeneşti

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, întrebat drespre proiectele de lege care vor modifica legislaţia în domeniul securităţii naţionale, că este o eroare majoră faptul că au fost scurse în mass-media, deoarece momentan este vorba doar de nişte drafturi, iar ele vor fi dezbătute în Guvern, CSAT, Parlament.

„Noi avem anumite legi pe domeniul securităţii naţionale făcute la începutul anilor ’90, când democraţia a fost nouă, s-a încercată să se construiască instituţii moderne, care respectă drepturile cetăţeanului, însă în timp ştim că lucrurile trebuie adaptate contextului. Pentru asta a fost întocmit câte un proiect pe anumite legi. Avem acum un draft pe aceste legi care nu e destinat publicului larg. Cineva, şi ştim bine cine, a considerat că e bine să le dea pe surse. E o eroare majoră pentru că oamenii sunt îngrijoraţi, doar că avem un prim draft. Aceste legi vor intra în dezbaterea Guvernului, a CSAT, a Parlamentului şi sigur dacă anumite prevederi nu sunt bune, vor fi corectate.

Nimeni nu îşi doreşte o restauraţie a vechii Securităţii sau o încălcare a drepturilor cetăţeneşti. Aceste speculaţii sunt eronate, eronată e şi această scurgere către media. Personal mă voi îngriji ca acolo unde draftul nu a avut o formă corespunzătoare timpurilor noastre să fie corectat. Aceste îngrijorări nu sunt necesare sau dacă mai sunt îngrijorări care rămân în picioare trebuie aduse la cunoştinţa legiutorului pentru a fi corectate. Îmi doresc să avem legi ale siguranţei naţionale moderne”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat după vizită de marţi la Şcoala Gimnazială nr. 11 din Buzău, despre modificare legilor securităţii naţionale.

Chestionat dacă e de părere că ar trebui să fie limitată durata mandatului şefilor de Servicii, şeful statului a replicat: „Este o discuţie care se poartă şi în final când vom avea proiectele în forma care va fi prezentată publicului, atunci vom vedea. Nu vreau să mă pronunţ acum”.

Proiectele de legi au fost elaborate, potrivit premierului Nicolae Ciucă, chiar de instituțiile vizate – servicii de informații, ministere. G4Media a publicat în ultimele patru zile o serie de articole care au reflectat cele mai importante schimbări aduse de aceste proiecte.