Ştiri

Iohannis, de Ziua Franţei: România şi Franţa sunt legate printr-un Parteneriat Strategic puternic, se bucură de o prietenie de lungă durată

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la recepţia de miercuri oferită de Ambasada Franţei în România cu ocazia Zilei Franţei, că ţările noastre sunt legate printr-un parteneriat strategic puterni şi se bucură de o prietenie de lungă durată.

Şeful statului a amintit şi de faptul că în prima jumătate a anului viitor, Franţa va exercita Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi tot atunci vor fi conturatate primele concluzii ale Conferinţei privind Viitorul Europei.

Îmi face o deosebită plăcere să fiu prezent astăzi, alături de dumneavoastră, pentru a marca împreună Ziua Naţională a Franţei. 14 iulie reprezintă fundamentul Franţei moderne şi un moment crucial pentru Europa şi lumea întreagă. Căderea Bastiliei la 14 iulie 1789, de care şi la Bucureşti ne aminteşte o stradă centrală ce poartă acest nume, a marcat, odată cu începutul Revoluţiei Franceze, apariţia unor concepte care s-au răspândit în întreaga lume: statul de drept, libertatea, egalitatea. Această sărbătoare reprezintă şi o excelentă oportunitate de a reflecta asupra relaţiilor noastre bilaterale.

România şi Franţa, legate printr-un Parteneriat Strategic puternic, se bucură de o prietenie de lungă durată. Avem o legătură înrădăcinată în istorie, pe care atât România, cât şi Franţa au ştiut să o întreţină şi să o cultive – şi care astăzi este orientată către viitor. Apartenenţa la o istorie şi o cultură comune, aprecierea şi inspiraţia pe care elitele româneşti le-au găsit în relaţia cu Franţa au ecou în reperele care ne facilitează azi dialogul şi înţelegerea reciprocă. Şi nu mă refer aici doar la dimensiunea instituţională a cooperării noastre, ci la multiplele legături umane stabilite la toate nivelurile societăţilor noastre”, a afirmat preşedintele Iohannis, laa recepţia oferită cu prilejul Zilei Franţei.

Potrivit News.ro, şeful statului a vorbit şi despre solidaritatea românilor cu francezii la începutul pandemiei de COVID. „În perioada complicată pe care am traversat-o de la debutul pandemiei de COVID-19, românii şi francezii au arătat că solidaritatea există, că ea funcţionează. M-am bucurat să aflu că români – medici şi directori ai unor centre medico-sociale din Franţa – au fost decoraţi de statul francez pentru contribuţia lor esenţială în lupta împotriva pandemiei.

Afinităţile dintre români şi francezi se traduc în plan politic, în cel economic, cultural, precum şi în cel universitar, creând un cerc virtuos al conexiunilor bilaterale. Unul dintre elementele de substanţă ale relaţiei noastre este cooperarea economică. Franţa reprezintă al patrulea partener comercial al României, cu schimburi comerciale de aproximativ 9 miliarde de euro înaintea pandemiei – un record absolut în evoluţia relaţiei bilaterale – şi cu cifre ascendente în primele luni ale anului în curs”, a completat şeful statului.

Totodată, preşedintele României a amintit despre colaborarea în domeniul cultural. „Continuăm colaborarea şi în domeniul cultural, valorificând succesul excepţionalului Sezon România-Franţa – la care doamna Ambasador a avut, de la Paris, o contribuţie consistentă – prin marcarea comună a 140 de ani de la naşterea compozitorului român George Enescu. Astfel, Festivalul Enescu din acest an va sta sub semnul prieteniei româno-franceze. Genialul compozitor, cel care spunea că „în artă e important sa vibrezi tu însuţi şi să îi faci şi pe alţii să vibreze”, a ştiut să facă să vibreze şi relaţia dintre România şi Franţa.

Cu acest prilej, ţin să salut iniţiativele de diplomaţie culturală şi diversele proiecte care se vor desfăşura atât în România, cât şi în Franţa sub însemnul Anului Enescu. Relaţia dintre ţările noastre este profund marcată şi de francofonia pe care o împărtăşim. Acest liant este adânc înrădăcinat în istoria noastră, limba franceză fiind introdusă încă din 1776 în sistemul de învăţământ din Bucureşti. Franceza rămâne şi astăzi a doua limbă străină studiată în şcoli, iar România este principalul pol regional francofon, ca stat-far al francofoniei în Europa Centrală şi Orientală.

Printre pilonii cei mai solizi ai legăturilor româno-franceze se regăseşte ataşamentul ferm pentru o Europă unită, sigură şi prosperă. România şi Franţa au o viziune comună despre importanţa proiectului european şi a politicilor Uniunii pentru bunăstarea noastră, a tuturor”, a mai explicat preşedintele iohannis.

Acesta a mai precizat că România şi Franţa vor să lucreze împreună pe viitor pentru a avea rezultate concrete care să fie în beneficiul întregii UE şi a cetăţenilor europeni. „În prima jumătate a anului viitor, Franţa va exercita Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi tot atunci se vor contura şi primele concluzii ale Conferinţei privind Viitorul Europei. Aceste două momente oferă cadrul ideal pentru ca principii precum unitatea, solidaritatea, coeziunea, dorinţa de avansare a proiectului european să fie revalorizate, în beneficiul întregii Uniuni.

Dorim să lucrăm împreună pentru ca această viziune să se transforme în rezultate concrete, care să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni. Prietenia româno-franceză este puternică, iar parteneriatul nostru strategic este solid. Este de datoria noastră să adâncim această prietenie dintre popoarele noastre, să dezvoltăm şi să aprofundăm parteneriatul nostru, în spiritul valorilor europene pe care le împărtăşim. La mulţi ani! Bonne fête nationale! Vive l’amitié franco-roumaine!”, a conchis Klaus Iohannis.

Elena Marinescu

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

8 ore ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

8 ore ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

9 ore ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

10 ore ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

11 ore ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

11 ore ago

Acest website folosește cookies