Iohannis: Dacă regulile vor fi constant încălcate ne îndreptăm spre un scenariu în care vom avea noi focare – VIDEO

NewMoney 19/05/2020 | 17:27 Ştiri
Iohannis: Dacă regulile vor fi constant încălcate ne îndreptăm spre un scenariu în care vom avea noi focare – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat marţi politicienii care nu respectă restricţiile impuse în contextul pandemiei şi a acuzat PSD că, în acese vremuri are ca prioritate dărâmarea Guvernului. El a afirmat că în ultimele zile, de la intrarea în starea de alertă, a văzut foarte mulţi români care respectă în continuare regulile, dar din nefericire a văzut şi comportamente contrare regulilor sanitare. Preşedintele Iohannis a mai afirmat şi că toate sectoarele economice au avut de suferit din cauza pandemiei, dar trebuie văzute şi oportunităţile, indicând accelerarea digitalizării administraţiei, Preşedintele a avut marţi două runde de discuţii cu premierul Ludovic Orban şi cu membri ai Guvernului pe tema măsurilor de gestionare a epidemiei de COVID -19.

”Din nefericire, au fost în aceste zile şi exemple de comportamente în totală contradicţie cu normele sanitare pe care trebuie să le respectăm cu toţii. Unii au înţeles complet greşit că starea de alertă înseamnă relaxarea totală a măsurilor. Procedând aşa, s-au pus atât pe ei, cât şi pe ceilalţi în pericol. Dragi români, virusul este încă printre noi. Cu cât conştientizăm mai bine că este responsabilitatea fiecăruia să urmeze câteva reguli simple de prevenţie, cu atât cresc şansele noastre, ale tuturor, să controlăm şi în cele din urmă să stopăm definitiv epidemia. Altfel, există în mod real riscul de a ne confrunta cu o explozie majoră a infectărilor, iar în acest moment trebuie să vă spun că dacă regulile vor fi constant încălcate, ne îndreptăm cu siguranţă spre un scenariu în care vom avea noi focare şi un nou val de îmbolnăviri”, a declarat Iohannis.

Preşedintele a cerut autorităţilor locale să-şi asume un rol mai mare în comunităţi şi a reluat avertismentul referitor la posibilitatea reinstituirii stării de urgenţă, dacă situaţia o va impune.

El s-a referit la ”iresponsabilii care propagă teorii ale conspiraţii pentru a sădi neîncrederea în rândul cetăţenilor”, erodând autoritatea statului.

”Vedem tot felul de iresponsabili care răspândesc unii din inştienţă, alţii din rea voinţă dezinformări şi propagă tot felul de teorii ale consipraţiei. Cu scopul de a cultiva neîncrederea în rândul cetăţenilor. Aceste abordări care contestă realitatea virusului sunt nocive pentru că mistifică evidenţa, erodează autoritatea statului şi pot crea breşe afectând solidaritatea socială, esenţială pentru a depăşi cu bine această perioadă.  Să nu irosim tot ce am câştigat în aceste două luni cu mari sacrificii”, spus preşedintele.

Iohannis a apreciat ca fiind foarte grav faptul că unii politicieni încurajează încălcarea regulilor.

”Este foarte grav că unii politicieni încurajează încălcarea legiilor şi nerespectarea măsurilor de protecţie. Sunt aceiaşi vechi politruci care au slăbit timp de trei decenii statul român şi care acum fac tot posibilul ca efortul nostru naţional să eşuze. În vreme ce prioritatea noastră este protejarea cetăţeanului şi programul economic care să ducă la reconstrucţie,  prioritatea PSD este în aceste vremuri grele pentru România, culmea, dărâmarea Guvernului, aşa cum a anunţat cu mândrie liderul acestui partid. Depunerea unei moţiuni de cenzură în această perioadă este o dovadă de maximă iresponsabilitate”, a afirmat Klaus Iohannis.

Conform lui Iohannis, PSD este preocupat, astfel, ”doar de ceea ce ştie să facă mai bine: de jocuri politice şi combinaţii meschine cu scopul de a da jos un guvern angrenat într-o bătălie contra timp pentru protejarea vieţii şi sănătăţii oamenilor”.