Ştiri

Investitorii români, protagoniști în doar 4% din achizițiile de proprietăți imobiliare de pe plan local

Investitorii români au fost implicați anul trecut în doar 4% din volumul total de achiziții imobiliare de pe piața locală, care s-a ridicat, în ansamblu, la circa 960 de milioane de euro, potrivit companiei de consultanță imobiliară Colliers International. La nivelul Europei Centrale și de Est, media implicării capitalului local în astfel de tranzacții este de peste 18%, în timp ce în Ungaria ajunge la aproape 40%.

Anul trecut, volumele investiționale ale cumpărătorilor locali au atins 421 de milioane de euro în Polonia (8% din total), 708 milioane de euro în Ungaria (39%), respective 35 de milioane de euro în România (4%). Cehia a ocupat primul loc la nivel regional, cu un volum de 1,08 miliarde de euro în 2017, care a reprezentat 29% din totalul tranzacționat în această țară. Procentul Ungariei a crescut ușor, până la 39%, în timp ce în cazul Poloniei, acesta a ajuns la 8% anul trecut.

Totuși, activitatea investitorilor români în tranzacțiile de pe piața imobiliară ar putea să crească în următoarea perioadă.

”Credem că situația se va schimba gradual, în condițiile în care și antreprenorii români au beneficiat din plin de creșterea economică rapidă din ultimii ani, mai ales cei din segmentul de retail. Există și dovezi empirice, cum ar fi faptul că au existat antreprenori care au dorit să cumpere terenuri sau proprietăți în ultimii ani”, potrivit Colliers International.


Sursă foto: NewMoney

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Acord istoric: Miniştrii Energiei din G7 au convenit închiderea centralelor pe cărbune

Miniştrii Energiei din ţările bogate din G7 au ajuns la un acord pentru a-şi închide…

2 ore ago

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul NATO de la Washington. Ucraina, amânată de la aderare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat  pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste…

2 ore ago

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar în ţările UE

Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…

3 ore ago

Peste 900 de secţii de votare pentru românii din străinătate, la europarlamentare

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…

4 ore ago

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

5 ore ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

6 ore ago

Acest website folosește cookies