Investițiile chineze în România se amână până la calendele grecești

Carol Dan 09/11/2016 | 14:50 Companii
Investițiile chineze în România se amână până la calendele grecești

România și China au în derulare proiecte energetice de aproape zece miliarde de euro. Dacă acestea și avansează, o fac foarte subtil. O lipsă acută de energie pare să plutească în aer.

China a început de mai mulți ani o ofensivă economică în țările din centrul și estul Europei, la care elita din vestul continentului și prietenii americani s-au uitat urât, temându-se de o invazie a mărfurilor ieftine, care ar face să dispară milioane de locuri de muncă. Paradoxal sau nu, multe dintre țările europene cu economii puternice, precum Germania, Olanda sau Franța, contribuie cu sume consistente la Banca Asiatică pentru Investiţii în Infrastructură, din care, mai nou, și România vrea să facă parte.

Care au fost „direcțiile de atac“ ale chinezilor în România? În primul rând, energia. Dincolo de mândria de a avea un sistem energetic robust, România are o nevoie acută de investiții, recunoscută și de autorități, dar niciodată rezolvată. Atât pentru producerea, cât poate chiar mai mult pentru transportarea energiei. România are în derulare trei proiecte energetice mari, pe care se spune că le va realiza alături de companii din China, anume reactoarele nucleare de la Cernavodă, hidrocentrala Tarnița și o termocentrală în Oltenia.

Problema e că proiectele trenează, iar China pare că între timp s-a reorientat dinspre energie spre alte domenii economice, unde lucrurile se mișcă mai repede. „Se poate vorbi de o încetinire a investițiilor chineze în România“, spune un specialist din energie care a dorit să-și păstreze anonimatul.

De ce ar trebui România să se aștepte ca aceste proiecte să și meargă, având în vedere că, până acum, investițiile chineze pe plan local sunt trecute în catastifele BNR la categoria „și alții“?

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.

Carol Dan și-a început munca în presă în 2005, în Bistrița. După nouă ani în agenția de presă Mediafax, a trecut la cotidianul Ziarul Financiar și apoi la site-ul wall-street.ro. În septembrie 2016 s-a alăturat redacției New Money. Scrie pe domeniile energie și industrie.