Investiție de un milion de euro într-un campus pentru studenți în București

Andreea Neferu 18/09/2017 | 12:59 Ştiri
Investiție de un milion de euro într-un campus pentru studenți în București

Grupul cu activități în industria imobiliară și de construcții Mantor, controlat de trei oameni de afaceri spanioli, a încheiat lucrările de construcție pentru un campus universitar pentru studenți, situat în București pe strada Carol Davila. 

Campusul universitar, ce cuprinde 16 locuri de cazare în camera individuale, cu baie proprie, se numește Stejarul și a fost dezvoltat prin compania Stejarul Educațional Serv. Potrivit datelor de pe site-ul campusului universitar, proiectul este derulat de asociația non-profit Muntele Alb, care și-a început activitatea în 2009.

Investiția în campusul Stejarul s-a ridicat la un million de euro, iar chiria lunară pornește de la 250 de euro, la care se adaugă costurile pentru serviciile din campus (curățenie zilnică în cameră și zonele comune, spălătorie săptămânală pentru cearșafuri și prosoape și mic dejun și cină zilnice).

„Am început lucrările de construcție în luna iunie a anului trecut”, a declarat Tomas Manjón, managing partner și co-fondator al Mantor.  În afară de Manjón, ceilalți doi spanioli care controlează Mantor sunt Diego Stuyck și David Tortosa.

Fondatorii grupul Mantor au un portofoliu format din 16 proiecte de construcții, care însumează peste 500.000 mp în Spania și România. Prezent pe piața din România, grupul fondat în 2015 are patru divizii: dezvoltare imobiliară, antreprenoriat general (Mantor), amenajări interioare (Cador), property și facility management (Facilitec).

În prezent, Mantor este antreprenor general pentru patru proiecte locale ce costă, în total, aproximativ 7 milioane de euro: o clădire în zona Cotroceni, o clădire in strada Docenților, o clădire în zona Amzei (fosta casă Mița Biciclista) și fabrica americanilor de la Plastipak din Urlați. De asemenea, Mantor a anunțat că va investi 6 milioane de euro într-un ansamblu rezidențial situat în zona Băneasa din București, pe Bulevardul Erou Iancu Nicolae.


Sursă foto: Mantor

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.