Premierul Florin Cîţu a anunţat că actul normativ privind interdicţia de a cumula pensia cu salariul la stat va fi aprobat săptămâna viitoare.
„Interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat se va aproba săptămâna viitoare”, a explicat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.
Acesta a adăugat că este prevăzută vârsta de 70 de ani pentru cei care vor să rămână în activitate, şi cei care lucrează în sectorul public şi cei din sectorul privat, în forma actuală a proiectului.
„Nu, deocamdată proiectul de lege vorbeşte doar de 70 de ani. Nu cred că putem să discriminăm între privat şi sectorul public, dar dacă parlamentul găseşte cadrul legal să modifice, să fie mai flexibil, bineînţeles. Este varianta cu care noi mergem în Parlament”, a completat prim-ministrul.
Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…
Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…
Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…
Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…
Acest website folosește cookies