Interviu cu Angela Roșca, fondator Taxhouse. Ce efecte va avea asupra economiei inflația aflată în continuă creștere

O majorare de taxe cu efect de anul vii­tor e greu de imaginat atât de târziu în acest an și probabil că nu ar avea efecte benefice în economie, estimează Angela Roșca (50 de ani), fondatoare și mana­ging partner Taxhouse.

NewMoney: Guvernul a tot testat apele cu declarații privind eventuale majorări de taxe. Cu ce scenariu lucrați?

Angela Roșca: Deocamdată, în lipsa unor decizii clare, plecăm în toate modelele financiar-fiscale pe care le realizăm pentru clienții noștri de la cotele de impozitare exis­tente. Cu excepția taxelor locale, unde politic încă e o dezbatere la nivel de Parlament, nu cred că se vor mai schimba cotele privind microîntreprinderi, dividende, veni­turi salariale, impozit pe profit sau TVA. Rămân cele pe care le știm sau cele stabilite prin Ordonanța 16 (Ordonanța nr. 16/2022 din 15 iulie, prin care se modifică Legea Co­dului fiscal, n.r.).

Mă aștept să se mai pună în discuție, strict legat de prețul energiei și gazelor, o eventuală extindere a apli­cării con­ceptului de taxă de solidaritate, pentru că în zona de energie prețurile ar pu­tea să crească în continuare. Doar așa ar putea fi luată în calcul o posibilă impozitare supli­men­tară, ca o taxă pe diferența de tarif peste prețul reglementat sau pe diferența de profit. Mă mai aștept la o discuție, dar nu neapărat în acest an, privind extinderea regimului general de impozitare. Ar putea fi propusă o cotă generalizată de – să zicem – 10% pe veniturile persoanelor fizice, la anu­mite categorii profesionale care în pre­zent beneficiază de scutiri sau cote reduse.

– Ce taxe ar fi mai ușor de urcat astfel încât efec­tele asupra încasărilor bugetare să fie mai rapide?

– Strict tehnic, taxele indirecte sunt cele care au cel mai rapid efect asupra încasă­rilor. Dar o creștere de TVA acum, așa cum s-a întâmplat în 2010… Atunci, cota standard a crescut de la 19 la 24%, dar efectul a fost invers față de cel scontat. E foarte greu să crești TVA, mai ales când ai presiune pe prețuri. TVA mai mare duce la și mai multă presiune pe prețuri, deci costul plătit de consumatorul final ar crește; implicit, consumul ar scădea, iar inflația ar fi alimentată. Pe românește spus, ar pune gaz pe foc.

Creș­terea altor impozite nu ar avea un efect atât de imediat. Dacă vorbim de cota de im­po­zitare pe venitul persoanelor fizice, schimbarea formulei s-a tot discutat. Concluzia e că o cotă stabilă, unică, se colec­tează mai bine decât se colecta pe vremuri, când aveam anumite cote progresive. Pe scurt, nu cred că vor apărea mișcări bruște de legislație fiscală, cu cote diferite, cel pu­țin până la sfârșitul acestui an, cu impact asu­pra anului viitor.

Relația ANAF cu inflația

– Cu o inflație ce tot crește, ce efecte ar avea ma­­jorările de taxe în economie?

– Inflația, în principiu, acționează în ajutorul ANAF, pentru că ridică, oarecum artificial, în­casările. Asta, în timp ce statul are de achi­tat facturi către angajați și furnizori în sumele neafectate de inflație. Adică se păs­trează un timp costurile cu salariile mai re­duse sau cu facturile mai mici, tăiate câ­teva luni mai devreme, în timp ce încasările cresc. Iar dacă inflația tot ajută bugetul, nu văd de ce ar mai fi nevoie și de o creștere a taxelor.

În plus, creșterea taxelor, pe un fond de inflație într-un ritm relativ accele­rat, nu face decât să ridice riscul de recesiune. Iar interesul statului e să-și bazeze în­ca­sările pe o economie puternică, pe un sector privat care să fie capabil în conti­nua­re să respire și să-și plătească taxele. Și să țină șomajul jos, să păstreze angajații. Fir­mele private au nevoie de resurse nu pentru a plăti taxe suplimentare, ci pentru a achita costurile mai ridicate cu energia, care deja afectează foarte multe industrii. Pentru a-și plăti angajații, care la rândul lor așteaptă măriri de salarii.

– Deși nu a declarat-o per se, Guvernul a majorat în acest an o serie de taxe. De exemplu, impozitul pe dividende a crescut de la 5 la 8%, iar impozitarea contractelor part-time a crescut la nivelul salariului minim pe economie. Au făcut bine sau mai mult rău economiei aceste schimbări ale Codului fiscal?

– Politicienilor nu le place să recunoască că au majorat niște taxe, dar de fapt, în esență, a crescut fiscalizarea în anumite domenii de activitate, care aveau până acum anumite facilități. Dacă ne referim strict la majorarea impozitului pe dividende, care se aplică de la anul, e foarte probabil ca acest impozit să aibă o pondere foarte mică în totalul în­ca­­sărilor bugetare. Nu cred că această majorare de 3% se va vedea cu ade­vărat în încasări la bugetul de stat. E mai cu­rând un mesaj politic, ideologic, care mar­chează o schimbare în sensul mutării presiunii din zona fiscalizării muncii către zona capitalului. Impozitarea contractelor part-time nu are încă un efect foarte clar.

Am văzut de­cla­rații ale politicienilor că s-ar fi mărit nu­mă­rul contractelor declarate la Revisal, ceea ce era de așteptat, dar pe termen lung nu cred că va avea un efect important. Este, din nou, un mesaj de natură ideologică și nu e foarte potrivit. Economia mondială trece prin situații neașteptate, inclusiv cu mobilitatea muncii. Acum, lucrul de acasă e recomandabil din multe puncte de vedere. Toată lumea caută soluții moderne de a încuraja munca part-time. Impozitarea mai ridicată a contractelor de muncă frac­țio­nată nu e o soluție potrivită. Și nici nu va genera cine știe ce flux bugetar. Din nou, cred că e un mesaj politic, legat și de mult hulita muncă la negru, dar care nu trebuia combătută printr-un sistem care să lo­vească tot în persoanele cinstite, trebuia să-i țintească pe cei care fac evaziune.

– Guvernul vrea să majoreze taxe, dar nu reu­șește încă o colectare competitivă a taxe­lor existente. Nu ar fi mai bine să lucreze mai întâi în această direcție, mai ales că Ro­mânia e pe unul dintre ulti­mele locuri din Uniunea Europeană la nivelul colectării de taxe ca procent din produsul intern brut?

– Așa e, suntem la 27%, la coada clasamentului. Cred că se fac pași, există conștienti­zare, iar dialogul pe care îl avem cu auto­ri­tățile arată că au înțeles că trebuie făcuți pași în privința zonei de colectare. Sunt unii pași făcuți pe zona de digitalizare, sunt și proiecte prevăzute în PNRR (Planul Națio­nal de Redresare și Reziliență, n.r.), chiar acum se fac pași cu SAF-T (transferul electronic de date contabile și fiscale de la companii către administrația fiscală, n.r.), e-Factura, e-Transport. Acești pași se fac mai târziu decât trebuia, cu câțiva ani probabil, dar e vorba și de resursa umană.

Până la urmă, toate aceste proiecte de digitalizare și transparentizare presupun investiții semnificative din partea companiilor private și investiții în zona IT, dar și oameni care să știe să implementeze aceste soluții și care nu sunt disponibili în același timp pentru toată lumea. E un prim pas spre, sperăm, o mai bună colectare sau măcar o conformare voluntară mai mare. Mai sunt și lucruri care țin și de anumite chestiuni pe care le întâlnim în multe state occidentale, dar pe care le găsim mai greu aici: sistemele moderne, electronice, de monitorizare în timp real a fluxurilor de bani și a documentelor contabile.

Pe lângă acest acces în timp real, care se va întâmpla probabil la un moment dat, mai trebuie și specialiști în big data care să fie capabili să ia toate aceste date la mână, de asemenea în timp real, și să acționeze eficient împotriva celor care fac evaziune, nu la trei ani după, când contribuabilul respectiv a dispărut deja de pe piață. Asta presupune, evident, resurse umane, pe care nu doar ANAF nu le are în acest moment, ci toată piața suferă pentru că nu le are. Și mai e un lucru: un sistem care protejează anumite companii, prin influență politică sau alte tipuri de influență. Acesta trebuie să dispară complet. Probabil se va întâmpla odată cu digitalizarea și tran­s­­parentizarea. În orice caz, nu mă aștept ca progresele să se vadă în colectare peste noapte. Poate în doi-trei ani, dacă toate aceste lucruri se întâmplă.

Cât de mare e riscul de recesiune

– BNR a majorat dobânda-cheie la 6,25% și e de așteptat să o majoreze în continuare. Ce impact are asupra economiei?

– Se urmărește o limitare a nivelului credi­tării în economie și sterilizarea masei mone­tare în circulație. Acestea sunt căile de atac, ori de câte ori apare un puseu de natură inflaționistă. România are o istorie veche cu inflația, există și specialiști care știu bine cum a fost cu hiperinflația galopantă din anii ’90 (vârful de 295,5% a fost în 1993, n.r.). Calmarea inflației nu se va produce pe termen scurt, mai curând într-un an și jumă­tate – doi ani. Efectele pe care le așteaptă BNR sunt scăderea nivelului creditării și, în consecință, al investițiilor care se bazau pe credite cu dobânzi mici, cum era zona de in­vestiții imobiliare. De asemenea, popu­lația care era obișnuită cu creditele de consum pentru bunuri e posibil să fie afectată.

Dar sterilizarea de care vorbeam presupune tocmai asta, retragerea masei monetare din circulație. Băncile vor începe să dea dobânzi mai mari și, implicit, vom vedea același efect. Companiile care nu vor mai avea acces la finanțare ieftină vor trebui să-și restrângă cheltuielile, cu efect asupra cheltuielilor de natură sala­rială inclusiv. Ceea ce înseamnă că salariile, în general, nu se vor mai mări sau numărul de angajați nu va mai crește, astfel încât, cu finanțarea pe care firmele deja o au, să poată crește productivitatea. Toate la un loc vor duce la cal­ma­rea in­fla­ției și mă aștept să revenim la creștere eco­no­mică în ceva timp.

– Mulți economiști au avertizat că recesiunea e aproape inevitabilă anul viitor. Ce fel de sce­nariu vedeți dumneavoastră?

– După pandemie, toată lu­mea s-a dezlăn­țuit. Fie a început să călă­to­rească mult, fie a cumpărat tot felul de lucruri… Inclusiv în zona de servicii, restaurante, totul a crescut postpandemie. Iar acum, prețul energiei, rezultat din conflictul din Ucraina și din tot ceea ce se întâmplă în urma acțiunilor Ru­siei, influențează inflația.

Și în Europa e mare, peste 10%, așa că nu va mai reveni la 2-3% imediat, ci pro­ba­bil în câțiva ani. Mă aștept la recesiune în multe țări, dar în cazul Ro­mâ­niei poate nu vom vedea ceva la fel de rău ca în 2010, pen­tru că avem programe mari de investiții, susținute din fonduri europene și PNRR. E posibil ca anumite ramuri economice să fie mai afectate, dar sunt și zone, precum industria IT, care nu văd de ce ar avea de suferit. Sau industriile de teh­no­logie înaltă, precum producția de automobile. Mai curând mă aștept să scadă producția în zone industriale precum prelucrarea de petrol, aluminiu, petrochimice, toate aceste industrii fiind puternic afectate de costurile energe­tice.

Acest articol a apărut în numărul 151 al revistei NewMoney.