Intervenţie în premieră în România: Bărbat cu fractură la coloană, operat la Iași cu ajutorul unui robot

NewMoney 19/02/2019 | 17:39 Ştiri
Intervenţie în premieră în România: Bărbat cu fractură la coloană, operat la Iași cu ajutorul unui robot

Un bărbat de 40 de ani, care a suferit o fractură la coloană, a fost operat, marţi, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, cu ajutorul unui robot, fiind prima intervenţie de acest gen făcută în România, scrie News.ro.

Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, medicul Lucian Eva, a declarat, într-o conferinţă de presă, că robotul a fost achiziţionat la începutul acestui an şi a costat 1,2 milioane de euro, noua tehnologie oferind precizie intervenţiilor chirurgicale.

„Robotul Mazor X este un sistem care dă o siguranţă aproape de sută la sută chirurgului, având şase grade de libertate a mişcărilor. El este unic în ţară, fiind utilizat în chirurgia coloanei. Pacientul operat azi (marţi – n.r.) a suferit o fractură, după o cădere de la înălţime. Robotul asistă introducerea a opt şuruburi, fixează traiectoria şi preia toate datele. Va ghida practic chirurgul, cu o acurateţe deosebită. În Europa mai există o singură versiune similară, la Lausanne, în Elveţia”, a spus managerul Spitalului de Neurochirurgie, medicul Lucian Eva.

El a adăugat că durata recuperării pacietului scade, bărbatul operat marţi la Iaşi urmând a fi externat în două-trei zile.

La intervenţia chirurgicală de la Iaşi, care a durat două ore şi jumătate, au participat trei medici, patru asistente medicale, dar şi doi informaticieni.

La conferinţa de presă de la spitalul ieşean a fost prezentă şi Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, ea precizând că lucrurile se mişcă în zona medicală la Iaşi şi că ministerul pe care îl conduce va continua investiţiile în aparatura medicală necesară.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a spus că „ora exactă în neurochirurgia românească a început să se dea la Iaşi”.


Foto: Operație efectuată cu ajutorul robotului Mazor X, la un spital de ortopedie din Statele Unite (Captura YouTube/bscholl72)