Ştiri

Institutul „Elie Wiesel” solicită modificarea denumirii străzilor intitulate „Ion Antonescu”

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” solicită aplicarea Legii 217/2015 şi modificarea denumirii străzilor „Ion Antonescu”.

Instituţia a cerut, între altele, primăriei Râmnicu Sărat modificarea denumirii străzii „Mareşal Ion Antonescu”, iar Serviciul urbanism a transmis că va organiza o consultare cu cetăţenii, apoi va solicita avizul Comisiei de atribuire de denumiri a judeţului Buzău şi va identifica sursele de finanţare pentru acoperirea costurilor pe care le va presupune schimbarea.

În România legea 217/2015 (pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii) „se aplică prin referendum”, transmite Institutul.

După 17 ani de la OUG nr. 31/2002, aceeaşi situaţie este întâlnită la Constanţa, Mărăşeşti (Vrancea), 1 Decembrie 1918 (Ilfov), Predeal (Prahova), mai spun reprezentanţii „Elie Wiesel”.

Serviciul urbanism din Primăria Râmnicu Sărat (Buzău) a răspuns că, statistic, pe strada Mareşal Ion Antonescu sunt înregistrate cu domiciliul stabil şi deţinători de carte de identitate 53 persoane care, în situaţia schimbării denumirii străzii, ar trebui să-şi schimbe actul de identitate, şi 4 entităţi comerciale cu sediul social.

La dată de 15 aprilie 2019 erau înregistrate în evidenţe, conform actelor de deţinere a imobilelor în cauză, 24 de roluri teren şi 21 de roluri clădiri care vor fi afectate de această schimbare de denumire, a mai răspuns Serviciul urbanism.

„În prezent instituţia noastră va organiza o consultare cu cetăţenii din zonă, după care va solicita avizul Comisiei de Atribuire de Denumiri a Judeţului Buzău şi va identifica sursele de finanţare pentru acoperirea costurilor necesare schimbării denumirii străzii”.

Apoi va fi iniţiat un proiect de hotărâre privind aprobarea schimbării denumirii străzii din Mareşal Ion Antonescu în Profesor Stelian Cucu.


Sursa: News.ro

FOTO: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Kaufland anunță că oferă reduceri egale cu valoare garanției recuperate la returnarea recipientelor SGR

Kaufland România derulează, în perioada 6-12 mai, o nouă campanie de încurajare a reciclării, cu…

o oră ago

Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică…

2 ore ago

Digi va distribui dividende de aproximativ 120 milioane lei

Digi Communications NV va propune acționarilor săi distribuirea de dividende în valoare de aproximativ 120…

2 ore ago

MetaWealth și One United Properties semnează un acord-cadru de 20 de milioane de euro

Start-up-ul fintech MetaWealth şi One United Properties anunță un acord-cadru de 20 de milioane Euro…

2 ore ago

Înmatriculările de mașini second hand au crescut în primul trimestru

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor s-au majorat cu 4,5%, în primul trimestru…

3 ore ago

Rata şomajului a scăzut în luna martie

Rata şomajului în luna martie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în…

3 ore ago

Acest website folosește cookies