Ştiri

INSP: Au fost confirmate 7.285 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care 25 cu Omicron şi peste 5.500 cu Delta

Institutul de Sănătate Publică a transmis, marţi, că, până în 26 decembrie, au fost confirmate în România 7.285 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care 25 cu Omicron şi peste 5.500 cu Delta. Zece cazuri de infectare cu Omicron au fost confirmate în ultima săptămână, 72% dintre pacienţii infectaţi fiind vaccinaţi. Nu s-au înregistrat decese la persoane cu varianta Omicron.

INSP a anunţat, marţi, că, până la data de 26 decembrie 2021, au fost raportate la INSP-CNSCBT 7.891 secvenţieri, din care 97 în săptămâna 51 (20/12/2021-26/12/2021). Au fost confirmate 7.285 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC), dintre care 25 cu varianta Omicron, 5.504 cu Delta, 23 cu Gamma, 11 cu Beta şi 1.722 cu Alpha, însă, de aproape 20 de săptămâni, Alpha nu mai reprezintă una dintre variantele care determină îngrijorare.

Până la data de 26 decembrie 2021, rata de confirmare cu VOC a fost de 92%. ”Evoluţia săptămânală a proporţiei cazurilor confirmate cu varianta Delta din numărul total de cazuri confirmate cu VOC are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în S 21, la 75,6% în S 51”, a mai transmis INSP.

Cazuri confirmate cu varianta Omicron

În săptămâna 51 (20/12/2021-26/12/2021) au fost confirmate 10 cazuri cu varianta Omicron.

Până la data de 26 decembrie 2021 au fost confirmate 25 cazuri cu varianta Omicron:

– 76% (19 cazuri) au avut istoric de călătorie în Africa de Sud (7), Nigeria (3), UK (4), Belgia (1), Olanda (1), RD Congo (1), Spania (1), Tanzania (1).

– 8% (2 cazuri) au avut legătură epidemiologică cu caz COVID-19, din care 1 confirmat cu varianta Omicron;  8% (2 cazuri) nu au nicio legătură epidemiologică menţionată;

– 8% (2 cazuri) nu au răspuns apelului telefonic de la DSP.

Dintre cele 25 cazuri confirmate cu varianta Omicron, 18 (72%) fuseseră vaccinate, toate cu schemă de vaccinare completă. ”Amintim faptul că unul dintre criteriile de selecţie a cazurilor de COVID-19 pentru secvenţiere este vaccinarea, aşa încât proporţia de cazuri vaccinate din totalul de cazuri confirmate cu varianta Omicron nu reflectă situaţia din populaţia generală, ci dintr-un grup selectat. Intervalul dintre data finalizării schemei complete de vaccinare şi data recoltării probei a fost de 65-325 zile, cu o medie de 205 zile şi o mediană de 206 zile”, a mai transmis INSP.

Nu a fost înregistrat niciun deces la cazuri confirmate cu varianta Omicron.

Elena Marinescu

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

2 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

3 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

4 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

5 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

6 ore ago

Acest website folosește cookies