Ştiri

INS: Sporul natural s-a menţinut negativ în luna decembrie 2022

Sporul natural s-a menţinut negativ (-10.474) în luna decembrie 2022, numărul persoanelor decedate fiind de 1,8 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform INS, în decembrie 2022 s-a înregistrat naşterea a 13.230 copii, cu 25 mai mulţi copii decât în luna noiembrie 2022. Numărul deceselor înregistrate în luna decembrie 2022 a fost de 23.704 (12.401 bărbaţi şi 11.303 femei), cu 3.360 decese (1.843 bărbaţi şi 1.517 femei) mai multe decât în luna noiembrie 2022. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în ultima lună a anului trecut, a fost de 102 copii, în creştere cu 13 faţă de luna noiembrie 2022.

Potrivit INS, 66,6% din totalul deceselor s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (9.897 decese, reprezentând 41,8%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 5.875 decese, reprezentând 24,8% la persoanele de 70-79 ani) şi 18,6% reprezentând 4407 decese la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (117 decese), 20-29 ani (112 decese) şi 5-19 ani (59 decese). Principalele cauze de deces au fost bolile aparatului circulator (13188 persoane, reprezentând 55,6%), tumorile (4171 persoane, reprezentând 17,6%) şi bolile aparatului respirator (2091 persoane, reprezentând 8,8%).

În luna decembrie 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.660 căsătorii, cu 262 mai puţine decât în luna noiembrie 2022. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.300 în luna decembrie 2022, cu 318 mai multe decât în luna noiembrie 2022.

Comparativ cu decembrie 2021, numărul născuţilor-vii înregistrat în luna decembrie 2022 a fost mai mic cu 2.401 iar numărul persoanelor care au decedat a fost în scădere cu 2.459.

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 7 mai mare în luna decembrie 2022 decât cel înregistrat în luna decembrie 2021.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna decembrie 2022, cu 1.318 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna decembrie 2022 s-au pronunţat cu 13 divorţuri mai multe decât în luna decembrie 2021.

Andrei Dumitru

Recent Posts

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

2 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

2 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

2 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

3 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

3 ore ago

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

2 zile ago

Acest website folosește cookies