Ştiri

INS decide din nou să prelungească termenul pentru recensământul populaţiei

Institutul Naţional de Statistică anunţă prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor până pe 31 iulie 2022.

Potrivit unui comunicat al INS, prelungirea se aplică în localităţile în care recenzarea nu s-a încheiat, adică acolo unde, din cauza gradului scăzut de recenzare, există riscul ca până la finalul perioadei de recenzare să nu se acopere întreaga populaţie rezidentă estimată.

„Decizia a fost luată prin Hotărârea nr. 13/20.07.2022 a Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din anul 2021. Aceasta este ultima perioadă de prelungire privind culegerea datelor de la populaţie şi va continua atât în punctele fixe deschise de primării cât şi prin recenzorii de teren. Actele normative care guvernează desfăşurarea recensământului nu permit prelungirea perioadei de recenzare dincolo de data de 31 iulie a.c.”, precizează INS.

Până la data de 20 iulie 2022 au fost recenzate la nivel naţional aproape 17 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 87,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată la începutul recensământului (19,02 milioane).

Pentru a veni în întâmpinarea cetăţenilor, la nivelul municipiului Bucureşti, primăriile de sector au deschis până în acest moment 80 de centre de recenzare fixe, în vreme ce în restul ţării funcţionează peste 700 de astfel de centre. Cu acest prilej, INS face apel la populaţie să primească vizita recenzorului la reşedinţă sau să meargă la unul dintre centrele fixe de recenzare,se mai spune în document.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies