Infuzie de fonduri europene în sistemul sanitar. 6 miliarde euro pentru sănătatea românilor

Elena Marinescu 29/09/2022 | 19:13 Ştiri
Infuzie de fonduri europene în sistemul sanitar. 6 miliarde euro pentru sănătatea românilor

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi-a exprimat speranţa ca Programul operaţional pentru sănătate să fie aprobat în curând de Comisia Europeană, în cadrul acestuia fiind alocate peste 370 milioane de euro pentru prevenţie medicală în România.

El a participat la deschiderea Simpozionului internaţional „Screeningul tuberculozei si migratia în Europa”, organizat de Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’, în colaborare cu specialiştii de la Centrul de Cercetare Borstel – Institutul Plămânilor Leibnitz, Germania.

„Astăzi a avut loc Comitetul de coordonare pentru managementul acordului de parteneriat şi am prezentat structura celor 16 programe operaţionale. Unul dintre acestea este dedicat exclusiv Sănătăţii şi sperăm să fie aprobat, în curând, de Comisia Europeană. Programul alocă peste 370 milioane de euro pentru activitatea de prevenţie medicală din România, de care să beneficieze mai mult de 800.000 de persoane.

Vă aşteptăm în continuare să depuneţi aplicaţiile de finanţare. Veţi avea în noi un partener de nădejde în demersurile dumneavoastră. Deci, activitatea de prevenţie medicală este susţinută în continuare. Ne apropiem cu paşi repezi de aprobarea Programului Operaţional Sănătate”, a afirmat Boloş, citat de Agerpres.

6 miliarde euro alocaţi prin PNRR şi Politica de coeziune

El a subliniat că este pentru prima dată când Sănătatea are un buget de 6 miliarde euro alocaţi prin PNRR şi Politica de coeziune. „Proiectele pot să ducă la rezultate în cercetare şi la calificarea resurselor umane, pentru că acesta este un domeniu care pentru prima dată are alocare specifică în Programul operaţional de sănătate. Am adunat la un loc activitatea de cercetare, cu digitalizarea, calificarea resurselor umane, infrastructura spitalicească şi bugetul pentru Politica de coeziune este de peste 3,7 miliarde euro.

O sumă impresionantă pe care dacă o adunăm la componenta de Sănătate pe care o avem în PNRR de 2,6 miliarde euro, iată că pentru prima dată avem un buget generos de peste 6 miliarde de euro alocaţi Sănătăţii, este unul care trebuie să ne aşeze cu serviciile de sănătate din România la nivelul de calitate aşteptat atât de pacienţi, dar care să aibă impact asupra creşterii calităţii serviciilor medicale prestate”, a adăugat Marcel Boloş.

Ministrul a apreciat rezultatele Programului de screening pentru tuberculoză derulat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, cu 70.000 de persoane beneficiare, faţă de 30.000 ţinta iniţială, motiv pentru care i-a dăruit managerului Institutului, Beatrice Mahler, o diplomă din partea MIPE „pentru implicare şi devotament”.