Indonezia trimite 210 tone de gunoi înapoi în Australia

NewMoney 09/07/2019 | 15:25 Ştiri
Indonezia trimite 210 tone de gunoi înapoi în Australia

Autorităţile indoneziene au anunţat marţi că 210 tone de deşeuri neconforme vor fi trimise înapoi în Australia, ţara lor de origine, în contextul în care statele din Asia de Sud-Est îşi multiplică acest tip de operaţiuni din dorinţa de a nu mai fi gropile de gunoi ale ţărilor occidentale, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Opt containere, care conform documentaţiei însoţitoare conţineau exclusiv hârtii reciclabile, au fost confiscate în Surabaya, al doilea oraş ca mărime din ţară. Autorităţile indoneziene au descoperit în ele sticle de plastic, ambalaje, scutece uzate, deşeuri electronice şi cutii de conserve, a indicat marţi pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciului vamal din provincia Java de Est.

În urma inspecţiei, Ministerul Mediului a recomandat ca aceste „deşeuri să fie reexportate”, după cum se arată într-un comunicat.

Această decizie ”a fost luată pentru a proteja oamenii şi mediul din Indonezia, în special din provincia Java de Est”, de deşeurile toxice şi periculoase, a afirmat ministerul.

Exportatorul deşeurilor este compania australiană Oceanic Multitrading, în colaborare cu societatea indoneziană MDI, care fabrică hârtie şi carton reciclat, au indicat autorităţile.

La jumătatea lunii iunie, Jakarta a trimis înapoi cinci containere cu deşeuri provenite din Statele Unite, mai multe state din Asia de Sud-Est declarând că nu doresc să servească drept groapa de gunoi a Occidentului. Alte 49 de containere sunt în aşteptare pe insula indoneziană Batam şi urmează să fie reexpediate în Statele Unite, Australia, Franţa, Germania şi Hong Kong.

În 2018, decizia Chinei de a stopa importul de deşeuri plastice provenite din numeroase zone ale lumii a provocat haos pe piaţa globală a reciclării obligând ţările dezvoltate să caute noi destinaţii pentru deşeurile lor. De atunci, cantităţi uriaşe de deşeuri au fost redirecţionate către Asia de Sud-Est, unde capacităţile de de reciclare sunt limitate.

În luna mai, Malaezia a promis că va retrimite în ţara de provenienţă sute de tone de deşeuri plastice. La rândul său, Filipine a trimis înapoi în Canada 69 de containere cu deşeuri, ceea ce a provocat o dispută aprigă între cele două ţări, aminteşte AFP.

Aproximativ 300 de milioane de tone de plastic sunt produse în fiecare an. O mare parte din acestea ajung în gropi de gunoi sau în mări şi oceane, potrivit World Wide Fund for Nature (WWF).

FOTO: Pixabay.com