Încă 35 de companii de pe piaţa lemnului, anchetate de Consiliul Concurenţei

NewMoney 10/04/2019 | 14:09 Ştiri
Încă 35 de companii de pe piaţa lemnului, anchetate de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei a anunţat, miercuri, că a extins investigaţia pe piaţa masei lemnoase din România asupra altor 35 de companii. În prezent, sunt anchetate 94 de companii, printre care Holzindustrie Schweighofer, Kronospan Romania, Egger Romania şi Alredia.

Investigaţia pe piaţa masei lemnoase a fost declanşată de Autoritatea de Concurenţă în 2016 şi are în vedere posibile înţelegeri în vederea împărţirii pieţei/surselor de aprovizionare şi adjudecării volumului de lemn destinat comercializării la un preţ minimal în cadrul licitaţiilor organizate de Romsilva prin direcţiile silvice.

„Pe parcursul investigaţiei, am obţinut noi indicii care sugerează implicarea mai multor companii din domeniu în posibile înţelegeri anticoncurenţiale, ceea ce arată că ne uităm cu mare atenţie la licitaţiile publice din acest sector”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

La sfârşitul anului trecut, Consiliul Concurenţei a sancţionat firmele Forestar, Nico Paul şi Saniral cu amenzi totale de 2,315 milioane lei (aproape 500.000 euro) pentru trucarea unei licitaţii derulate de Romsilva prin Direcţia Silvică Neamţ pentru valorificarea lemnului fasonat.

„De asemenea, Autoritatea de Concurenţă a finalizat, în 2017, o anchetă sectorială pe piaţa primară a lemnului şi a elaborat o serie de propuneri şi recomandări pentru îmbunătăţirea concurenţei în acest sector, care au fost preluate în reglementările din domeniu. Astfel, Autoritatea de Concurenţă a recomandat Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva să elimine posibilitatea acoperirii, din alte activităţi, a unor costuri legate de prelucrarea masei lemnoase în instalaţiile proprii”, se arată în comunicat.

Cu privire la modalitatea de selectare de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a volumului de lemn destinat comercializării, Consiliul Concurenţei recomandă că ar trebui să se realizeze într-un mod nediscreţionar, în baza unei reglementări interne distincte.


Sursă: News.ro

Foto: Mediafax

d