INACO a sesizat Avocatul Poporului cu privire la discriminarea elevilor din sistemul privat

Andrei Dumitru 22/07/2021 | 13:48 Ştiri
INACO a sesizat Avocatul Poporului cu privire la discriminarea elevilor din sistemul privat

INACO anunță că a sesizat Avocatul Poporului cu privire la discriminarea elevilor din sistemul privat în acordarea burselor de performanță educațională și sportivă.

Elevii care obțin rezultate foarte bune la învățătură, la olimpiadele școlare sau în cadrul competițiilor naționale sportive obțin burse de performanță sau de merit doar dacă aparțin sistemului de învățământ preuniversitar de stat, conform legislației în vigoare.

În pofida efortului și a rezultatelor excepționale obținute de către elevii care au ales să învețe în sistemul privat, care concurează cu cei din învățământul de stat în aceleași competiții naționale școlare sau sportive, ei nu beneficiază de burse de performanță sau de merit. Asociația neguvernamentală INACO – Inițiativa pentru Competitivitate a sesizat Avocatul Poporului cu privire la această formă profundă de discriminare a elevilor cu performanțe școlare sau în sport identice, ȋnscriși ȋn unități private de ȋnvățământ.

„Rezultatele foarte bune la carte și performanțele sportive trebuie recunoscute și prețuite indiferent de apartenența elevilor la sistemul de stat sau privat. Mă gândesc explicit la interesul superior al copiilor, la egalitatea de șanse și nediscriminarea acestora, la faptul că drepturile lor trebuie garantate, iar libertatea de opțiune ȋn alegerea formei de ȋnvățământ trebuie respectată, fără a le fi viciate drepturile. Mă refer aici la legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, dar și la art. 16 din Constituția României, care ne cheamă să fim atenți la faptul că cetățenii sunt egali ȋn fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. CEDO întărește convingerea noastră în art. 14, în care se interzice discriminarea sub orice formă. Tratamentul egal al elevilor din învățământul de stat și a celor din particular este pasul necesar pe care societatea românească îl merită după mai bine de trei decenii de la Revoluție, iar statul să înceteze să ne mai spună că doar performanțele celor din învățământul de stat contează pentru el”, susține Andreea Paul, președintele Asociației INACO.

INACO – Inițiativa pentru Competitivitate este o comunitate non-profit de manageri, consultanți, analiști, experți în domeniul economic, conectată la rețeaua de specialiști în economia de stat și privată din România. INACO, www.inaco.ro, este o comunitate cu peste 60 de experți voluntari – economiști, sociologi, psihologi, antreprenori, mentori, futurologi, inovatori sociali, specialiști în digitalizare, știință și tehnică, în relații internaționale, branding, comunicare și PR, social shaper, juriști.