Ştiri

În doar un an, About You a înregistrat venituri de 100 de milioane de euro în România. Ținta pe mai departe? Să devină lider de piață

Retailerul online de fashion About You a înregistrat venituri de circa 100 de milioane de euro în primul an de la intrarea în România. Compania cu sediul central în Hamburg (Germania) a vândut peste 3 milioane de articole și a avut peste 600.000 de clienți. În viitor, retailerul plănuiește să își mărească portofoliul de servicii și gama de produse și să devină lider de piață.

În urmă cu exact un an, platforma digitală de fashion a celebrat inaugurarea noii destinații de shopping din România, aboutyou.ro, un avantaj pentru clienți fiind faptul că atât livrarea, cât și returul sunt gratuite. Astfel, aboutyou.ro a avut peste 3 milioane de articole vândute în doar 12 luni de la lansarea pe piața din România.

„Vedem mult potențial de dezvoltare în perioada următoare și ne propunem să devenim lideri de piață în rândul magazinelor online de fashion din România”, a declarat Tarek Müller (foto), co-fondator și co-CEO al About You. În ultimele 12 luni, compania și-a extins oferta pentru piața românească, mărind numărul de branduri disponibile pe platforma locală, de la 600 la aproape 800.

Cu peste 27 milioane de utilizatori activi în fiecare lună, About You este una dintre cele mai mari platforme de fashion și lifestyle din Europa. Magazinul online de fashion este activ în prezent pe 16 piețe europene. Cu About You Cloud, compania de fashion și tehnologie oferă, de asemenea, propria infrastructură de comerț electronic de ultimă generație ca produs licențiat pentru alți comercianți cu amănuntul.

Compania a generat o cifră de afaceri de 742 de milioane de euro în 2019, ceea ce reprezintă un volum al operațiunilor anuale de peste 2,5 miliarde de euro. Fiind evaluată la peste un miliard de dolari americani, About You este primul unicorn din Hamburg. About You GmbH a fost înființată în 2014 ca subsidiară a Otto Group și face acum parte din portofoliul grupului. Echipa de management include antreprenorii și experții în domeniul digital Tarek Müller (31, Marketing & brands) și Sebastian Betz (29, Tech & Product), precum și fostul strateg din cadrul Roland Berger, Hannes Wiese (38, Operations & Finance).

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies