Ştiri

În 2018, Isopan a fabricat și distribuit peste 15 milioane de mp de panouri metalice termoizolante, în România și alte țări

Producătorul de panouri metalice termoizolante Isopan a fabricat și distribuit, în 2018, peste 15 milioane de mp de panouri metalice termoizolante, în România și alte 72 de țări de pe 4 continente, contribuind cu 47% la cifra de afaceri de 630 mil. euro înregistrată de concernul Manni, din care face parte, potrivit unui comunicat de presă.

Pe piața panourilor metalice termoizolante din România, de 6,5 milioane de mp anual, Isopan Est deține o cotă de piață de 20%. Pe piața locală, creșterea vânzărilor a fost de peste 50% în ultimii trei ani. Din comunicatul de presă mai reiese că piața de construcții comerciale și industriale și-a continuat ascensiunea, iar o noutate, venită ca un răspuns la nevoile pieței și alinierea cu reglementările legislative privind rezistența la foc, în ceea ce privește acordarea autorizațiilor de securitate la incendiu, o constituie faptul că tot mai mulți clienți din România aleg să construiască folosind panouri metalice cu protecție la foc. Drept urmare, compania a inaugurat o a doua linie de producție, cu o capacitate de producție de 1,6 milioane de mp de panouri metalice termoizolante pe an, dedicată în special acestui tip de produse.

De asemenea, investițiile continuă și în cea de-a doua jumătate a anului – doar în România, prin Isopan Est – fiind alocat un million de euro pentru îmbunătățirea serviciilor de încărcare a produselor și a software-ului dedicat, având ca scop scurtarea timpului de deservire a clienților.

„În ultima perioadă, observând proiectele dezvoltate, sesizăm că se urmărește un grad de izolare mai mare, clienții orientându-se către produse cu un grad superior de termoizolare. De asemenea, clienții devin tot mai exigenți, atât în ceea ce privește specificațiile tehnice, dar mai ales cele estetice”, declară Alexandru Ciucă, director al departamentului tehnic, Isopan Est.

Potrivit comunicatului amintit, începutul lui 2019 a contribuit la stabilizarea ponderii exporturilor din totalul vânzărilor Isopan Est. Astfel, dacă în trecut procentajul oscila între 49% și peste 50%, în 2018 și primele luni ale lui 2019 acesta s-a stabilizat la 52%. Acest lucru se datorează și noii linii de producție, care a adus un timp de livrare mai scurt și a completat gama de produse – subsidiara din România oferind soluții tehnice care acoperă peste 95% din cerințele pieței din Europa de Sud-Est. De altfel, exportul reprezintă, de câțiva ani, circa jumătate din volumul total al producției de panouri, procentul fiind într-o creștere constantă.

 

 

NewMoney

Recent Posts

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot de la Alegerile Europarlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, ordinea de pe buletinele de…

58 de minute ago

Garanti BBVA lansează un chatbot care utilizează tehnologia GPT

Garanti BBVA lansează chatbot-ul de ultimă generație, GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și…

o oră ago

Care sunt cele mai comandate deserturi pe Glovo în zilele de Paște

Glovo a realizat o analiză privind cele mai comandate produse de către români pentru masa…

2 ore ago

Ce program vor avea magazinele Lidl din România de Paște

Anul acesta, Lidl România le oferă angajaților din cele peste 350 de magazine două zile…

3 ore ago

Ștefan Mandachi și Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator

Într-un context economic în care antreprenoriatul românesc cunoaște o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Ștefan…

3 ore ago

RoGBC: Valoarea caselor verzi se apropie de trei miliarde de euro

Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept „Green Homes” sau au obținut…

3 ore ago

Acest website folosește cookies