Imunizarea colectivă în România împotriva COVID-19, la un nivel surprinzător. Ce se va întâmpla cu pacienţii asimptomatici

Elena Marinescu 09/10/2020 | 17:31 Ştiri
Imunizarea colectivă în România împotriva COVID-19, la un nivel surprinzător. Ce se va întâmpla cu pacienţii asimptomatici

Ministrul Sănătăţii a anunțat, vineri, că, până în prezent, în urma prelucrării a 11.000 de teste din cadrul studiului de seroprevalenţă, procentul de imunizare la noul coronavirus este de 4,6%.

Studiu de seroprevalenţă – 4,6% – ultimul procent pentru trecerea prin boală. S-au recoltat 17.000 de seruri. Din acestea, s-au lucrat 11.000. Până acum procentul de imunizare este de 4,6%”, a declarat Nelu Tătaru, citat de Agerpres.

Întrebat dacă ia în calcul o decizie privind modificarea ordinului de ministru, astfel încât asimptomaticii să nu mai ajungă în spital şi să fie sub supravegherea medicului de familie, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Luăm în calcul o astfel de decizie.

Noi avem evaluarea asimptomaticului sau relativ asimptomaticului până în 48 de ore. El nu trebuie să stea neapărat internat în spital. Trebuie să facă acea evaluare, apoi, urmând cu un aviz de la DSP şi cu decizia medicului curant care l-a evaluat să meargă în izolare la domiciliu. Orice pacient trebuie evaluat, fiindcă această boală are o evoluţie imprevizibilă”, a precizat Nelu Tătaru.

Medicii de familie, chemaţi în lupta anti-COVID

Ministrul a afirmat că va avea luni o întâlnire cu medicii de familie în care se va discuta despre posibilitatea ca aceştia să participe la monitorizarea celor aflaţi în izolare, dar şi la anchete epidemiologice. „Noi vom avea o discuţie şi luni cu medicii de familie. Am găsit şi soluţii atât vizavi de Casa de asigurări de sănătate, cât şi cu DSP-urile din localitate pentru a putea participa atât pentru monitorizarea celor aflaţi în izolare, cât şi pentru anchetele epidemiologice„, a menţionat Tătaru.

Întrebat dacă medicii de familie ar putea să fie plătiţi suplimentar, Tătaru a răspuns: „Da. Există şi această alternativă. Vom avea discuţii luni. Casa de asigurări pregăteşte pentru luni o evaluare, la fel şi DSP-urile„.

În prezent, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, depășește pragul de 1,5 în mai multe zone:

* Bucureşti – 2,28
* Alba – 1,98
* Vâlcea – 1,98
* Iaşi – 1,80
* Bacău – 1,72
* Teleorman – 1,62
* Neamţ – 1,62
* Vaslui – 1,59

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.186 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19). În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.772. Dintre acestea, 613 sunt internate la ATI. 114.792 de pacienți au fost declarați vindecați.

52 de decese în ultimele 24 de ore

În intervalul 08.10.2020 (10:00) – 09.10.2020 (10:00) au fost raportate 52 de decese (24 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani. 51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.