IMPACT a vândut în primele 9 luni ale anului 210 locuințe

NewMoney 15/11/2019 | 15:11 Ştiri
IMPACT a vândut în primele 9 luni ale anului 210 locuințe

MPACT Developer & Contractor SA (IMP) a vândut în primele 9 luni ale anului 210 locuințe și dependințele (parcări, curți) în valoare de 100,5 milioane de lei lei, în creștere cu 63% raportat la aceeași perioadă din 2018.

Pe lângă cele 210 contracte de vânzare-cumpărare, la data de 30 septembrie 2019 erau semnate și contracte de pre-vânzare și rezervări pentru 334 de apartamente cu o valoare de aprox. 163,5 milioane lei, în proiectele Greenfield și Luxuria.

Valoarea acestora va fi evidențiată ca venituri în următoarele trimestre. Profitul operațional obținut (EBITDA) a înregistrat o creștere de 189% față de perioada echivalentă din 2018, reprezentând cel mai bun rezultat la 9 luni înregistrat de companie, în ultimii 10 ani.

“Rezultatele înregistrate în primele 9 luni confirmă încă o dată succesul proiectelor existente, Greenfield și Luxuria. Ne bazăm în continuare pe un interes puternic, atât din partea investitorilor imobiliari, cât și a consumatorilor finali, astfel încât avem încredere că vom susține această creștere și în trimestrul 4. Contăm pe finalizarea în scurt timp a procesului de autorizare a următoarelor faze de dezvoltare din Greenfield și a proiectului Boreal Plus din Constanța ce marchează începutul unei noi etape de expansiune a companiei prin dezvoltarea a peste 5.000 de locuințe și 6.000 mp de spații comerciale, împreună cu facilități esențiale pentru comunitățile create, precum spații de recreere și relaxare, unități de învățământ public sau facilități de transport în comun”, a declarat Bogdan Oșlobeanu, CEO Impact Developer & Contractor.

Locuințele tranzacționate în perioada menționată au totalizat o suprafață construită de 19.172 mp, cu 45% mai mare decât cea a unităților vândute în primele 9 luni din 2018 (13.201 mp), mixul fiind alcătuit în principal din apartamente cu 3 și 4 camere. Majoritatea locuințelor (209) au fost vândute în Greenfield Băneasa, cel mai mare ansamblu rezidențial din sectorul 1 al capitalei.

Luxuria Domenii Residence: În această perioadă am continuat lucrările la construcția primelor două faze ale proiectului care au ca termen de recepție a lucrărilor de construcție trimestrul 4 din 2019, respectiv trimestrul 3 din 2020. La data de 30 septembrie 2019, primele două faze sunt contractate în proporție de 44% (60% prima fază și 30% a doua fază). Luxuria Domenii Residence se adresează segmentului premium al pieței rezidențiale. Proiectul a fost demarat în anul 2018, se dezvoltă în trei faze, pe o suprafață de aprox. 2,25 ha și include 630 de apartamente, cu livrare până în a doua jumătate a anului 2021.

Greenfield Băneasa Residence: În trimestrul al treilea s-au finalizat lucrările de construcție pentru ultimele 192 de apartamente cu 2, 3 și 4 camere, aferente fazei III de dezvoltare. La 30 septembrie 2019, erau contractate peste 90% din cele 2.548 de apartamente construite în primele 3 faze de dezvoltare ale cartierului. De asemenea, au fost continuate demersurile pentru obținerea PUZ-ului pentru Greenfield IV (aprox. 1.900 de apartamente) și Greenfield V (peste 2.400 de apartamente). Greenfield IV va cuprinde centrul comunitar Greenfield Plaza care va include un Strip Mall, zonă de office, zonă de SPA, sală de sport, școală și grădiniță, terminal STB. Aceste noi faze vor fi proiectate pentru a include facilități Smart City și construcții care să poată fi încadrate în categoria clădirilor verzi, minimizând consumurile de energie și utilizând energie din surse regenerabile, care să conducă la reducerea amprentei de carbon aferente.