Iancu Guda, președinte AAFBR: O treime din companiile din România riscă insolvența, după impozitarea veniturilor

Gabriel Bucur 03/07/2017 | 11:20 Ştiri
Iancu Guda, președinte AAFBR: O treime din companiile din România riscă insolvența, după impozitarea veniturilor

Noul program de guvernare, prezentat săptămâna trecută, propune o serie de modificări de ordin fiscal, social și investițional, iar, din perspectiva impactului pe care îl are asupra mediului de afaceri, cea mai importantă modificare vizează impozitarea veniturilor pentru toate companiile din România. Cum, din 2018, circa jumătate din firmele active vor fi supuse unor impozite în creștere, circa șase din zece companii nu vor putea să acopere povara fiscală rezultată, iar una din trei companii riscă să intre în insolvență, se arată într-o analiză realizată de Iancu Guda, președintele AAFBR (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România) și Lector în cadrul Institutului Bancar Român.

Polarizarea excesivă face ca pătura de mijloc din România să lipsească, „boală foarte gravă” de care suferă mediul de afaceri autohton, spune analistul. „Cele mai mari 1% din companii generează două treimi din veniturile întregului mediu de afaceri și prezintă o sarcină fiscală mai mică decât restul companiilor mici”, a declarat analistul Iancu Guda.

În acest context, cotinuă Guda, „prin înlocuirea profitului brut cu cifra de afaceri, ca bază impozabilă, noul guvern dorește, conform declarațiilor oficiale, să combată practica multinationalelor de optimizare fiscală și diminuare a impozitelor plătite. Personal (…) nu cred ca un tratament în masă este cea mai fericită soluție, din cauza efectelor colaterale generalizate asupra tuturor companiilor care activeaza în România”.

„Sub auspiciile actuale, aproape jumătate din firmele active în România sunt expuse unor impozite în creștere începând cu anul 2018, în timp ce 60% din acestea nu vor putea suporta povara fiscală suplimentară. Astfel, aproximativ una din trei companii care activează în România sunt expuse riscului de a intra în insolvență din cauza noilor măsuri fiscale privind impozitarea tuturor firmelor în funcție de venit. Noile măsuri fiscale, așa cum sunt prezentate în stadiul actual, par sa trateze efectul, și mai puțin cauza. Personal, cred că ar fi mai indicată o intervenție chirurgicală asupra cauzei, respectiv identificarea companiilor care reduc sau evită impozitarea profitului la nivelul real și normalizarea acestuia conform realității. Dacă nu se înțelege și nu se rezolvă cauza, se va trata efectul într-un mod greșit”, a precizat Iancu Guda.

„Operația în masă poate reuși, dar mulți pacienți vor muri!”, a conchis analistul.

Analiza completă poate fi citită aici: Studiu impact impozitare venit.

 

 

FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.