Hyundai Motor a preluat compania Boston Dynamics, creatoarea robotului ”Spot”

Andrei Dumitru 22/06/2021 | 10:50 Fapt Divers
Hyundai Motor a preluat compania Boston Dynamics, creatoarea robotului ”Spot”

SoftBank Group a anunţat luni că grupul sud-coreean Hyundai Motor a finalizat preluarea companiei de robotică Boston Dynamics, producătoarea robotului în formă de câine ”Spot”, de la conglomeratul japonez, transmite Reuters.

În urma acordului anunţat în decembrie anul trecut, care a evaluat Boston Dynamics la 1,1 miliarde de dolari, Hyundai a obţinut o participaţie de 80% la companie, în timp ce SoftBank a păstrat restul de 20%.

Noul preşedinte al Hyundai Motor Group, Euisun Chung, s-a angajat să reducă dependenţa grupului de producţia tradiţională de maşini, afirmând că robotica va reprezenta 20% din viitoarele afaceri ale companiei, producţia de maşini ocupând 50%, urmată de mobilitatea aeriană urbană cu 30%.

Chung deţine o participaţie de 20% la Boston Dynamics, în timp ce Hyundai Motor şi filialele sale, Hyundai Mobis şi Hyundai Glovis, vor deţine o participaţie combinată de 60%.

CEO-ul grupului Softbank, Masayoshi Son, a declarat că parteneriatul cu Hyundai va accelera drumul producătorului de roboţi spre comercializare produselor sale.

Boston Dynamics, care a fost separată de Massachusetts Institute of Technology în 1992, a fost cumpărată de Google în 2013 şi vândută către SoftBank în 2017.

Printre produsele companiei se numără Spot, un robot asemănător unui câine care poate urca scările, şi care a câştigat atenţia presei chiar dacă a avut dificultăţi să construiască o afacere comercială.