Hoții de viitor

Generațiile cu covrigul în stomac care au luat drumul străinătății pentru câștiguri decente ne-au lăsat mai degrabă insensibili. Căpșunarii, șoferii, badantele au plecat. Tragedii umane și familiale, cu efecte deja vizibile psihosociale și emoționale asupra tine­relor generații. Acum văd din ce în ce mai mulți pă­rinți cu vârste între 30 și 40 de ani care pleacă pentru a găsi în alte țări servicii de educație și de sănă­tate decente pentru copiii lor.

Nu pentru că nu câș­­­tigă suficient acasă, ci pentru că și-au pierdut speranțele. Rămâ­nem la fel de insensibili? Învățăm și noi odată să zburăm înalt?! În educație și sănătate?! Dacă tot am intrat în categoria țărilor cu cel mai ridicat venit mediu pe cap de locui­tor, așa cum ne spune Banca Mondială încă de acum un an. Fabrica viitorului este școala însăși (cu condiția să reușești să ieși teafăr din spital dacă ai avut nevoie de el). Acolo ne ducem bijuteriile națiunii, copiii noștri, pentru a învăța, socializa și pentru a se dezvolta armonios, în acord cu pasiu­nile, abilitățile și potențialul lor.

Iată cinci teme fierbinți ale educației de azi.

1) Pierderile educaționale. Și-a atins fiecare tânăr potențialul educațional? Când vezi că ai aproape jumătate din populația școlară analfabetă funcțional și un milion de tineri fără bacalaureat – rezultatul direct al performanței școlii cu prezență fizică, atenție –, înțelegi că viitorul lor a fost furat cu bună știință, căci de ani de zile aceste tendințe se accentuează, nu se inversează deloc. Dar știm bine că ceea ce nu educăm azi asistăm social mâine.

2) Decalajele funcționale. Formele de manifestare sunt multiple: urban-rural, oportunitățile economice ale familiilor, școli publice-private, accesul la wi-fi, la dispozitive educaționale, la profesori bine pregătiți, condițiile pandemice care ne-au arătat cât de nepregătiți suntem pentru educația la distanță sau lipsa instruirilor obligatorii semestriale pentru toate cadrele didactice pentru îmbunătățirea permanentă a actului educațional într-o lume cu schimbări exponențiale. Toate, parcă mai vizibile sub domnia COVID ca oricând. COVID ne-a arătat atât de limpede cauzele EDUVID, cum îi spun mai nou vidului educațional în expansiune mai rapidă parcă de­cât pandemia însăși.

3) Decalajele digitale. Analfabetismul digital este și mai necruțător. 90% din populația României nu deține competențe digitale avansate, iar 65% – nici măcar competențe de bază. Or, facturile viitoare ne vor fi plătite inclusiv de competențele digitale dobân­dite, de la femeia de serviciu, care va trebui să știe să colaboreze cu un robot de șters podeaua sau de tuns iarba în curte, până la președintele națiunii. Știm deja că bogații, cu acces la noile tehnologii edu­cațio­nale, devin și mai bogați, iar săracii, fără acces la aceste noi oportunități de învățare, și mai săraci.

4) Solidaritatea educațională. Inegalitatea accesului la educație de calitate, la oportunitățile fabuloase online aduse de resursele educaționale deschise, la Smart Lab – laboratoare educaționale digitale inteligente –, la consiliere școlară și vocațio­nală, la învățarea personalizată ar trebui să ne îndemne să venim mai repede cu soluții pragmatice. Copiii nu ne așteaptă. Cresc. Nu au timp să ne aș­tepte trezirea din amorțire. Suntem pregătiți pentru o discuție serioasă legată de elevii care învață mai repede și mai eficient online? Dar despre accesul online al elevilor la cei mai buni profesori din țară, de ce nu și din alte țări, pe platformele educaționale digitalizate?

5) Susținerea profesorilor. Provocările lor au fost multiple și adeseori au fost lăsați să se des­curce singuri. Nefericiți, frustrați, speriați. Conținu­tul educațional, necorelat cu viitorul acestor elevi și cu noile condiții de învățare. Cum i-am apreciat și recompensat pe cei buni? Pe cei implicați? Dar pe inovatorii educaționali? Dar pe cei care au reușit să impună repere morale și etice în școală?

Pentru că nu-mi plac miorlăiții, ci soluțiile și fap­tele, am creat primele șapte Smart Laburi, am pilotat în bună măsură ceea ce vă propun mai sus cu propriii copii și rezultatele sunt extraordinare. Pro­vocările, pe măsură. Ce urmează?

PISA, DESI (Digital Economy and Society Index), Ghidul Meseriilor Viitorului ne arată ce trebuie făcut dacă ne uităm mai atent la copiii noștri, la oportu­ni­tățile furate, la punctele noastre slabe dovedite în tes­tele internaționale comparativ cu elevii din alte sisteme educaționale, la competențele digitale dove­dite, la provocările viitorului: sociabilitate, gândire anali­tică, critică, creativă, adaptabilitate, flexibilitate, gândire computațională, transdisciplinaritate, abili­tăți antreprenoriale atât de necesare în viața de zi cu zi, în economia reală actuală și pe piața muncii în viitor.

Și altceva: vă propun de cel puțin două ori pe an instruirea tuturor cadrelor didactice, câte trei zile, prin lege, pe baza celor mai bune practici naționale și internaționale. Apoi înlocuiți cuvântul „educație“ cu „sănătate“ și veți vedea că afirmațiile rămân în cea mai mare parte valabile, doar că, în multe cazuri, aici am putea recupera viața însăși.