Au trecut 47 de ani de la inaugurarea celui mai puternic simbol capitalist din centrul Bucureștiului comunist

Florel Manu 23/05/2018 | 10:26 Ştiri
Au trecut 47 de ani de la inaugurarea celui mai puternic simbol capitalist din centrul Bucureștiului comunist

23 mai 1971. În Piața Universității din București era inaugurat primul hotel de cinci stele din România, InterContinental. A fost cel de-al doilea hotel construit de lanțul InterContinental într-o țară comunistă, primul fiind ridicat la Zagreb, în Croația (Iugoslavia, la acea vreme). Lucrările la construcția hotelului InterContinental din București au început în 1967 și au făcut parte dintr-un proiect mai amplu din care mai cuprindea și ridicarea noii clădiri a Teatrului Național.

Hotelul InterContinental era considerată a doua cea mai înaltă clădire a vremii, după Casa Scânteii construită după planuri sovietice, la jumătatea anilor `60. Interul are 24 de etaje și 87 de metri. Proiectul a fost realizat după planurile unei echipe de arhitecți și ingineri români formată din Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu și Romeo Ștefan Belea.

Hotelul era destinat, în special, cazării turiștilor străini aflați în România, însă restaurantele și barul îi atrăgeau și pe reprezentanții de atunci ai puterii ori pe români cu bani care își permiteau ieșiri mai scumpe în oraș. Legenda spune că prin anii `60, seful „Cyrus Eaton Group”  care administrează lanțul InterContinental la nivel global a călătorit în capitala României și neavând unde să se cazeze a rămas peste noapte în holul unui hotel. Ideea construcției unui hotel de cinci stele l-a avantajat pe liderul comunist Nicolae Ceaușescu. El se afla în atenția Occidentului după ce respinsese ideea agresiunii sovietice din Cehoslovacia în 1968. Era în perioada în care lumea capitalistă vedea prin Ceaușescu o breșă în blocul comunist din estul Europei.

Citiți și: 22 martie 1965 – ziua în care Nicolae Ceaușescu a ajuns la putere. Cine l-a susținut și cine au fost opozanții săi

Camera Imperială a hotelului a fost cunoscută după 1979, când regizorul Sergiu Nicolaescu a filmat scenele de interior ale filmului Nea Mărin Miliardar la InterContinental. Acțiunea filmului avea loc pe litoral, exterioarele fiind filmate la hotelul Vega din Mamaia.

Pereții uneia din sălile de conferință de la InterContinental au fost decorați de pictorul Sabin Bălașa. Imediat după inaugurare, hotelul a fost considerat un adevărat simbol al Capitalei României.

După 1990, hotelul a fost privatizat. Pachetul majoritar de acțiuni a fost cumpărat în 1995 de un consorțiu de firme, Asociația Turismului Românesc (ATR). Din acest grup făceau parte Bancorex, Institutul Român de Investiţii, STAR LIDO (al cărei preşedinte era Viorel Păunescu), General Consulting and Procurement (controlată în acel moment de George Constantin Păunescu) şi BLOC (Business, Lucrări, Organizare, Consulting).

Citiți și: 8 martie: cine a creat Ziua Femeii și care sunt evenimentele care au condus la această decizie

Presa vremii scria scurt: „Intercontinental a fost cumpărat de frații Păunescu cu 33 de milioane de dolari”. Și asta în condițiile în care la licitație a participat și grupul Marriott. Reprezentanții lanțului hotelier au comentat la acea vreme rezutatul licitației, însă patru ani mai târziu au deschis un hotel de cinci stele pe Calea 13 Septembrie în apropiere de Palatul Parlamentului.

În 2008, omul de afaceri Dan Adamescu cumpăra și el de la stat 15,7% din acțiunile InterContinental pentru trei milioane de euro. Presa de atunci scria că hotelul a fost subevaluat. În 2011, omul de afaceri a mai cumpărat de la Frații Păunescu încă 16,22% din acțiuni, ajungând la o deținere de aproape 32%.

Compania Hotelieră InterContinental România a avut în 2016 (ultima înregistrare oficială de la Ministerul Finanțelor) o cifră de afaceri de circa 11,5 milioane de euro și un profit de 1,4 milioane de euro, cu un număr mediu de 208 salariați.

Citiți și: Aniversare neagră: Cum a ajuns la conducerea URSS Stalin, dictatorul care a adus comunismul în Europa de Est după 1945

 


FOTO: Mediafax

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.