HORA: Scădere de peste 70% a cifrei de afaceri pentru sectorul HoReCa

Andrei Dumitru 31/07/2020 | 15:40 Ştiri
HORA: Scădere de peste 70% a cifrei de afaceri pentru sectorul HoReCa

Organizația Patronală HORA își exprimă public îngrijorarea cu privire la efectele dezastruoase create de răspândirea virusului COVID-19 în industria ospitalității, efecte care se resimt în toată industria turismului la nivel mondial. Ca urmare a crizei cauzată de pandemia globală și de măsurile restrictive instaurate de autorități, industria este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% față de anul trecut și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 40% dintre operatori, potrivit unui comunicat de presă al HORA.

Înainte de criza COVID-19, in industria HoReCa activau:

  • 40.000 de societăți comerciale cu capital 100% românesc, având o cifră de afaceri de 5 miliarde euro,
  • Aproximativ 400.000 de angajați, reprezentând 10% din numărul total al angajaților care activează în sectorul privat (190.000 de angajați direct implicați și aproximativ 210.000 angajați ai furnizorilor de produse, materii prime și servicii).

„Totodată industria noastră contribuia semnificativ la evoluția unor companii ce dezvolta afaceri în domenii conexe, precum agricultură, furnizorii locali de ingrediente, producători și distribuitori materie primă în bucătărie, importatori și distribuitori de produse alimentare, prestatori de servicii dedicate industriei, precum și sisteme de gestiune, curățenie, transport, logistică, ambalaje”, arată HORA.

Potrivit studiului comandat de HORA (împreună cu organizațiile membre în APT (Alianța Pentru Turism), efectuat pe o perioadă de cinci ani, aportul HoReCa la PIB este de aproximativ 5,07% după cum urmează:

  • impact financiar direct (valoare adăugată) – 3,42%
  • impact social (salarii angajați și aport consum) – 0,91%
  • impact financiar indirect (furnizori si investiții) – 0,74%

În afara României, toate țările Comunității Europene au redeschis restaurantele (interior și exterior) cu reglementări stricte, respectarea acestora fiind sub atenta supraveghere a statului, acesta reușind astfel să mențină un număr mult mai mic de cazuri de îmbolnăvire față de România.

„Luând în considerare faptul că redeschiderea teraselor la 1 iunie nu a atras o creștere a numărului de persoane infectate, putem concluziona că redeschiderea completă a restaurantelor se poate face in siguranță, în unitățile în care se respectă reglementările. Așa cum s-a putut observa, creșterea numărului de îmbolnăviri a avut loc la două săptămâni de la începerea vacanțelor din zonele turistice”, consideră HORA.

Organizația consideră că restricționarea vânzării și a consumului în restaurant nu rezolvă dificultățile statului în a asigura respectarea legii și că prin aceste restricții se aduc doar mari prejudicii sectorului HoReCa.

„Nu există argumente pentru blocarea acestui sector, iar Guvernul actual poartă responsabilitatea distrugerii sectorului HoReCa prin măsuri total disproporționate față de situația reală, astăzi fiind afectați în mod direct de aceste restricții nejustificate 400.000 de angajați”, potrivit sursei citate.

„Având în vedere faptul că România se confruntă cu o situație de criză fără precedent, ne simțim obligați să luăm o poziție fermă și să cerem autorităților măsuri imediate, prin elaborarea de urgență a unui plan etapizat de revenire la normalitate a industriei HoReCa pentru a putea activa în condiții de reglementări clare, așa cum se întâmplă în alte state europene. Creșterea numărului de infecții se datorează lipsei reglementărilor și imposibilității statului de a asigura respectarea celor existente”, conchide HORA.

HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România numără peste 100 de membri și își propune să redefinească industria ospitalității românești pe coordonate economice și culturale.