Holde Agri Invest realizează o nouă investiție în domeniul agritech prin achiziționarea unei participații în Enten Systems

Andrei Dumitru 08/11/2021 | 10:20 Ştiri
Holde Agri Invest realizează o nouă investiție în domeniul agritech prin achiziționarea unei participații în Enten Systems

Holde Agri Invest, companie românească care exploatează terenuri agricole, anunță realizarea unei noi investiții în domeniul agritech prin achiziționarea unei participații în Enten Systems, o companie de tehnologie în agricultură. Valoarea tranzacției se ridică la 370 mii de lei, din care suma de aproximativ 247 mii de lei a fost utilizată pentru achiziționarea unei participații minoritare, iar 123 mii de lei reprezintă o finanțare convertibilă în acțiuni.

Tranzacția anunțată astăzi face parte din strategia Holde de a investi în startup-uri agritech, deoarece acestea reprezintă nu numai căi de optimizare a activității operaționale a fermelor noastre prin integrarea tehnologiei, dar și oportunități de creare de valoare adăugată suplimentară pentru acționari prin monetizarea ulterioară a creșterii în următorii cinci ani a evaluării acestor companii în care investim. Agricultura și tehnologia sunt două lucruri care în ziua de azi trebuie să funcționeze în tandem.

Domeniul agriculturii a evoluat extrem de rapid în ultimii zece ani datorită implementării tehnologiei atât la nivelul utilajelor folosite în câmp, cât și în ceea ce privește utilizarea acesteia în digitalizarea anumitor procese. În cadrul fermelor Holde avem implementate astfel de soluții de la bun-început și avem în vedere în mod constant să identificăm noi soluții tehnologice ce pot îmbunătăți semnificativ activitatea fermelor. Spre exemplu, în momentul de față, cu ajutorul unor sisteme digitale asigurăm o planificare și o verificare atentă a lucrărilor efectuate în teren și deținem un control deplin asupra tuturor operațiunilor,” a declarat Iulian Cîrciumaru, Președinte al Consiliului de Administrație al Holde Agri Invest.

Enten Systems SRL este o companie specializată în furnizarea de tehnologii integrate, bazate pe agricultura de precizie. Soluțiile și sistemele furnizate de companie au ca obiectiv obținerea de date cât mai exacte referitoare la producția agricolă, astfel încât fermierii să își poată eficientiza investițiile. Acest lucru este realizat prin instalarea unor echipamente care monitorizează permanent microclimatul și furnizează fermierilor date esențiale despre starea culturilor și riscurile potențiale la care sunt expuse acestea.

Astfel, fermierii știu în timp real ce acțiuni trebuie să întreprindă și condițiile optime de intervenție, pentru a avea parte de o cultură cât mai sănătoasă.

Holde are un buget de investiții cuprins între 750 mii și 1 milion de lei pentru preluarea, până la sfârșitul anului, de participații minoritare în două start-up-uri axate pe dezvoltarea de tehnologii pentru agricultură. Investiția în Enten Systems este prima dintre cele două tranzacții. Holde se află în prezent în negocieri avansate pentru finalizarea celei de-a doua.

Holde Agri Invest deține și o participație de 12% în start-up-ul românesc, AgroCity. În 2021, compania a acordat AgroCity o finanțare suplimentară de aproximativ 200.000 de lei, capital care este convertibil în acțiuni.