Hertz, o companie uriașă de rent a car, a dat faliment din cauza pandemiei de coronavirus

NewMoney 25/05/2020 | 11:18 Ştiri
Hertz, o companie uriașă de rent a car, a dat faliment din cauza pandemiei de coronavirus

Compania de închirieri auto Hertz, una din cele mai mari din SUA, a cerut protecția falimentului, deoarece pandemia de coronavirus a i-a afectat grav activitatea, relatează BBC.

Firma, care obținea mare parte din venituri din închirierea de mașini pe aeroporturi, a fost afectată de scăderea drastică a zborurilor, din cauza restricțiilor de circulație impuse în toat lumea.

Compania continua să funcționeze până la restructurarea datoriilor.

Operațiunile internaționale ale Hertz în Europa, Australia și Noua Zeelandă, precum și locațiile francizate din SUA nu sunt deocamdată afectate.

Hertz, o istorie de peste 100 de ani

Compania – care a început să funcționeze în urmă cu un secol la Chicago cu o duzină de mașini Ford Model T Model – a trimis deja în șomaj tehnic sau a concediat 20.000 de angajați, adică jumătate din totalul angajaților la nivel global, după izbucnirea pandemiei de coronavirus.

Directorul executiv al companiei a demisionat săptămâna trecută.

Compania avea datorii de miliarde de dolari și înainte de izbucnirea pandemiei de coronavius, pentru că aplicațiile de ride-sharing au dus la scăderea cererii de închirieri auto.

„Impactul Covid-19 asupra cererii a fost brusc și dramatic, provocând o scădere bruscă a veniturilor și a rezervărilor companiei”, a declarat Hertz vineri.

Deși a luat „măsuri imediate pentru a sănătatea și siguranța angajaților și clienților” și „a eliminat toate cheltuielile neesențiale și a păstrat lichidități”, incertitudinea cu privire la dacă și când piața de închirieri auto și-ar putea reveni a dus la decizia de a intra în faliment, potrivit companiei.

FOTO: Wikipedia